Menu

Articol

Cine va fi preşedinte la Caraş. Unde au greşit liberalii

PSD a câştigat alegerile locale la nivel naţional, iar la Bucureşti social-democraţii au şters pe jos cu liberalii, câştigând primarul general şi toţi primarii de sector. La Bucureşti, e limpede că liberalii s-au bâlbâit, şi-au dat cu stângu-n dreptu şi au căzut pe burtă, după ce şi-au schimbat candidaţii unul după altul, cinci la număr, de au ajuns de râsul lumii şi, mai ales, al presei. E de notorietate gluma aceea din timpul campaniei electorale în care oamenii erau sfătuiţi să stea ascunşi în locuinţe ca să nu-i prindă liberalii pe stradă şi să-i propună drept candidaţi la primărie. Apoi, pe final, liberalii au optat pentru Cătălin Predoiu. „Dacă Predoiu, care n-a câştigat nimic niciodată e candidat, şi tu poţi fii candidat!”, mai circula un slogan, în derâdere, în zilele premergătoare alegerilor.

Şi în Caraş-Severin PSD-ul e câştigător la nivel de judeţ. La scor strâns, dar e câştigător. Unde au greşit liberalii cărăşeni? Matematic. Păi, să ne aducem aminte de un politician numit Ion Tabugan. Pornit, cu ani în urmă, din PNL, trecut la UNPR, contestat, admonestat, minimalizat, că n-are charismă, că vorbeşte cam din topor, că e inexpresiv, cu faţa din fier forjat, că nu colaborează şi face totul singur, Ion Tabugan a câştigat toate alegerile la care a participat. El spune că le-a câştigat bătând din poartă-n poartă, rupându-şi pantofii de atâta umblat. Deci, n-a mizat pe feisbuc, ci a alest strategia tradiţională a întâlnirii faţă-n faţă cu mii de oameni. Toţi politicienii cunosc această strategie, dar e cea mai grea. Totuşi, mai ales în zonele rurale şi împădurite, s-a dovedit eficientă. De data aceasta, la alegerile pe judeţ, Ion Tabugan nu a câştigat mult, dar a câştigat destul cât să conteze. UNPR-ul are două mandate în Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Aşa. Şi, acum să ne mai aducem aminte de un episod. Înainte de alegeri, Ion Tabugan a vrut să revină în PNL-ul din care a plecat, dar a fost respins cu huuuo! Cea mai vehementă din această perspectivă a fost prim-vicepreşedinta Biroului Judeţean PNL, Iustina Turnea. Liberala Iustina Turnea spunea că e de neacceptat să reprimeşti pe cineva „care a întors spatele partidului”. Emoţional, poate că Iustina Turnea şi colegii săi aveau dreptate. Însă, matematic, liberalii au pierdut alegerile în Caraş-Severin când NU l-au reprimit pe Tabugan. Cu cele două mandate câştigate de Ion Tabugan, PNL ar fi avut 15 consilieri la judeţ, cu unul mai mult decât PSD-ul. Asta este, în politică deciziile trebuie luate cu pixul în mână.

Acum, se decid alianţele pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Iar, Tabugan spune: „Avem soluţii pentru realizarea unei majorităţi, dar, trebuie să ţinem cont şi de ce zice Bucureştiul”. Această afirmaţie se traduce astfel: „Poate că, personal, mai am simpatii liberale, dar la Bucureşti s-a stabilit alianţa cu PSD-ul”. Prin urmare, PSD cu UNPR vor stabili preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. În condiţiile în care Ion Mocioalcă se va retrage de la judeţ, el fiind ca şi sigur, parlamentar de la toamnă, cel mai vehiculat nume pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin este cel al fostului prefect de Caraş, Silviu Hurduzeu.

Powered by Jasper Roberts - Blog