Articol

Am tot scris despre nostalgiile comuniste, nu de alta, dar ele există. Chiar ieri îmi povestea cineva că România nu o să mai fie niciodată atât de înfloritoare, de independentă şi cu o armată aşa de performantă, încât a topit tancurile ruseşti, cum a fost în vremea lui Ceauşescu! Şi mai avea şi nişte rachete, care ar fi orpit orice invazie străină din cer! Mă rog, nu l-am crezut, dar, trebuie să recunoaştem că pe vremea lor, comuniştii au făcut şi nişte lucruri. Unele bune, altele proaste.

De exemplu, în Reşiţa, a fost distrus centrul vechi al oraşului pentru a se ridica halele Bluming, care erau deja cu tehnologie învechită când au fost construite. Apoi, au distrus Valea Ţerovei cu o mega-cocserie, care nu a funcţionat niciodată. Era Cocseria Nouă, care, şi aceea, s-a născut veche. Pentru că la comunişti nu se făceau atâtea analize şi sondaje de opinie. Dacă un comunist deştept, de la vârf, hotăra că un lucru trebuie făcut, apăi se dădea ordin să fie făcut şi abia apoi se căutau soluţii despre cum trebuie făcut. Şi unele lucruri chiar le-au ieşit. Mai colţuroase, mai luate din pilă, dar s-au făcut! Uite, cum ar fi Muzeul de Locomotive, cum a fost tramvaiul.

Acum, am zis că edificăm o societate liberă şi democratică, astfel încât ceea ce se face trebuie să fie pentru popor, cu acordul poporului. Adică, acum îi zicem acordul societăţii civile. Şi tot analizăm lucrurile, le frecăm pe o parte şi alta, facem dezbateri publice. Uneori, societatea civilă reacţionează cu multă energie, alteori este apatică. Dar, forte bine! Bine că se discută. Dar se şi face? Întreb aceasta fiindcă am auzit, iarăşi, cetăţeni ai Reşiţei plângându-se că le pică funicularul în cap! Nu tot funicularul, doar vopseaua, rugina şi unele părticele de fier, sârme, şuruburi, litere metalice. Nasol! E funicularul despre care orice vizitator strâin ne întreabă când a fost făcut, ne zice că ce fain e şi ne mai întreabă ce facem cu el?! Căci toate oraşele care au o construcţie mai înaltă, un deal în apropiere, au profitat de aceste înălţimi şi le-au făcut locuri de atracţie, de promenadă, de cheltuit bani privind peisajul panoramic. Da, ştiu, există tot felul de motive legate de istoric, de proprietar, de preţ, de discuţii neîncheiate. Nu intru în detalii. Dar, tot aşa, mai avem nişte construcţii simbolice în oraş, unele chiar frumoase şi posibil funcţionale, care se părăginesc sub ochii noştri. Să enumăr doar câteva: Universalul Vechi, Casa de Cultură a Sindicatelor, Hotelul Semenicul. Discuţii, propuneri, probleme cu proprietatea! Nu se poate face nimic! Suntem cu mâinile legate! Măi, fir-ar să fie! Nu se poate, nu se poate! Înseamnă că e, undeva, o problemă cu sistemul! Nici nu ştiu, noi ne batem joc, sau sistemul îşi bate joc de noi!? Oricum, ceva scârţâie, ceva nu merge, dacă ne cad clădirile în cap, legal, şi nu putem face nimic! Iar peste ani, nepoţii şi strănepoţii noştri se vor întreba, poate îi vor întreba şi pe unii supravieţuitori, de ce am fost atât de neputincioşi, de ce ne-am bătut joc de Reşiţa!