Articol

Călătoream cu trenul de la Reșița, la Timișoara, și până ajungeam la Bocșa, cunoșteam întreaga viață a călătorilor din compartiment. În primul rând, aflam cu ce scop se duc la Timișoara, la spital, la Comtim, să cumpere carne, în vizită, la neamuri. Apoi, câți copii au, câți nepoți, câte vaci, câte lanțe de pământ, cum le-a murit un unchi într-un accident, cum a reușit un nepot la facultate. Și aia mică, a lu sora Sofi, cum o rămas gravidă, în podu șurii, cu băiatu șefului dă gară, băiat bun, dar fără armata făcută. Fiecare călător era dornic să-și povestească viața, să afle viețile celorlalți. Așa era cu trenul, cu ceva decenii în urmă.

Ieri, am călătorit cu avionul, de la Timișoara, la Luton, lângă Londra. O călătorie de vreo doo ore jumate, în care, doar copii mici mai interacționează. Ăia mici interacționează, chiar, bine de tot! Țipă, dau din picioare, plâng, aruncă obiecte pe jos, își trag părinții de nas, de păr, râd în hohote, mă rog, își expun personalitatea. Ceilalți călători, în schimb, stau cu capul între urechi, între căști, cu ochii în telefoane (mod avion), în tablete sau laptopuri. Da, am văzut și un pasager citind o carte! Nimeni nu vorbește cu nimeni! E o atmosferă antiseptică, o distanță de protecție, fiecare cu spațiul său, cu gândurile și problemele sale, cu fața lungă, solemnă.

No, dar, ce să vezi, locul meu era lângă o brunetă de o frumusețe electrică! O tânără cu păr negru, revărsat pe umeri, cu sprâncene arcuite, cu buze bogate, senzuale, dar nu de-alea cu silicon, ci sută la sută naturale, am apreciat eu, de fapt, o puștoaică de vreo 20 de ani, cu alură sportivă. Oricum, mai mică decât copiii mei. Dar, când e să vezi un om frumos, un exemplar reușit, e ca și când ai vedea un răsărit de soare sau un cal de rasă alergând în lumina unui asfințit de vară! Zic tot eu! Bună ziua, bună ziua!  No, și de aici în colo, liniște! Fiecare cu figura lui solemnă. Dar, după decolare, fata și-a scos din geantă un curs, ceva științe economice, în limba engleză. Întorcea foile pe toate părțile, cam neliniștită. No, fata mea, ești studentă la Londra? De unde știți? Nu știu, numa întreb. Și, la ce? La biznis, zice fata. Și, de aici, dialogul s-a legat,... aproape ca în tren. Nu foarte ușor, fiindcă tânăra m-a mai tratat o vreme cu suspiciune. Ceva, în genul, ce mai vrea și moșulică ăsta, nu-și vede de beșinile lui! Așa,... și am avut o surpriză! Rușinoasă, cu ezitări, fata s-a destăinuit.

S-a născut și locuiește la Timișoara, dar este de origine siriană. Părinții sunt din Siria, tatăl are „un biznis” la Timișoara. S-au mutat definitiv în România de când a început războiul în Siria. O cheamă Dana și a terminat liceul la CD Loga. Părinții i-au dat un nume destul de răspândit și în Siria și în România, Dana. Dar, ea vrea să se stabilească în Anglia, să-și deschidă „un biznis”. De aia și face facultatea. Nu vrei să te întorci în Siria dacă se termină războiul? Nu știu, nu cred! E din Tarus, acolo mai are bunicii. În copilărie, când încă nu era război, își făcea vacanțele acolo. Siria a fost o țară foarte frrumoasă! Da, fata mea, și tu ești frumoasă, să ai grijă de tine. A roșit sub pielea smeadă, a rostit un „mulțumesc” timid. Iaca, îi și educată, foarte frumos din partea ei că știe să primească un compliment. Avionu a tot zburat, Dana a tot încercat să învețe, dar, e greu, e foarte greu cu contabilitatea. Învăța la contabilitate, că mâine (adică, azi), are examen, o restanță. Una grea! Baftă! Mulțumesc! Căpitanul a anunțat că începem coborârea. Dana și-a împachetat contabilitatea, și-a pus palmele pe genunchi și și-a fixat privirea în depărtare. Pe mine nu mă tace gura. Ești musulmană? Da. Mă gândeam eu, să fii sănătoasă! Mulțumesc! Avionul cobora vertiginos și Dana stătea nemișcată, cu ochii întredeschiși, doar, mi s-a părut?, și-a mișcat buzele ușor. Am aterizat cu bine. Fata a deschis ochii și și-a destins palmele. Te-ai rugat? Da, mi-a răspuns simplu și a zâmbit. Foarte frumos!, i-am spus eu, ca un bou, dar, nu s-a supărat.  Ăsta e bagajul tău? Da! Pot să te ajut? Sigur! I-am dat geamantanul și am lăsat-o să meargă în față. Am lăsat-o să se depărteze, doar, trebuie să se descurce și singură în viață! Să meargă să-și împlinească destinul. O siriancă musulmană, crescută la Timișoara, cu restanță la contabilitate, care vrea să se facă om de afaceri la Londra. Du-te fata mea, du-te! Allah să te ajute, să-ți împlinești visul!  

Buey, asta a fost o călătorie ca acelea cu trenul, de pe vremuri! Între două stații, am aflat o poveste de viață.