Agricultura ne poate salva. Nu mă refer la agricultura de subzistenţă, cea care datorează totul celor şase ari de grădină în care ţăranul adună la un loc şi straturi de ardei, roşii şi ceapă, pune şi cartofi, şi câţiva butuci de vie şi trei-patru pomi fructiferi, başca tufe colorate de flori, ci la una performantă. Sau măcar comparabilă cu cea de până în 1990. Iar lucrul ăsta îmi trece prin cap ori de câte ori intru în supermarketuri pentru cumpărături.
Ei pot, şi noi, nu, cam asta constat uitându-mă la preţurile de la raft. De pildă, în zilele acestea, am întâlnit mere importate din Polonia la preţul de 1,49 lei kilogramul. Te întrebi, dacă în România se vând la acest preţ, cu cât sunt achiziţionate de la sursă? Chiar dacă nu e situată la capătul pământului, Polonia nu se învecinează nici cu Cornereva şi nici cu Ştefăneşti-Argeş. În linie dreaptă ne despart vreo două mii şi ceva de kilometri, distanţă ce presupune cheltuileli în plus cu transportul. Cu toate acestea, merele poloneze se vând cu 1,49 de lei kilogramul, pe când ţăranul român – ăla de la Câlnic sau Teregova – cere în piaţă 4 lei, pe considerentul că sunt mai sănătoase, mai ecologice. Nu zic, nu, să nu fiu suspectat de lipsă de patriotism, dar parcă nici merele noastre nu mai sunt ce-au fost cândva. Au cam dispărut viermii din ele, nu pentru că s-ar fi schimbat condiţiile climaterice, ci pentru că au apărut acele substanţe cu care se tratează pomul. Or, tocmai de acele prafuri fuge cumpărătorul.
Revenind la preţuri, diferenţa e ca de la cer la pământ şi este dată de politicile practicate de guvernele celor două ţări, ambele membre ale UE. În timp ce fermierul polonez primeşte subvenţie consistentă şi alte facilităţi de la guvernul său, ţăranul român este văduvit de politici, deşi programul de guvernare este împopoţonat, ca la bal mascat, cu tot felul proiecte şi directive, sterile şi fără niciun viitor. Vrând-nevrând, el continuă să practice aceeaşi agricultură neperformantă şi să trăiască iluzia bunăstării zilei de mâine!
RSS Feed