O întrebare la care răspunsul nu este greu de dat: pentru că fac legi tâmpite, uneori, chiar cretine. Sunt convins că fiecare dintre noi are un exemplu la îndemână. Că măcar o dată în viață a întâlnit o astfel de lege imbecilă, care mai mult l-a încurcat în rezolvarea unei probleme. Iar acolo unde este lege, nu-i tocmeală, ci, în cel mai bun caz, un amendament, poate la fel de prost, dacă nu chiar mai prost decât ceea ce fusese până atunci.
Interesant e că, înainte de a ajunge în parlament, candidații par oameni normali și de bun simț. Se dovedesc - sau cel puțin așa lasă impresia - stâlpi ai comunității, familiști și cinstiți. Toți promit că, dacă vor ajunge deputați sau senatori vor face legi drepte, de care să se vorbească și peste o sută de ani. Unii dintre ei chiar se arată revoltați de actele normative adoptate până atunci, lăsând impresia că vor îndrepta răul produs de alții. Dar, în mod surprinzător, odată ajunși în București, se tâmpesc pur și simplu. Devin "mitici", aroganți și, încetul cu încetul, încep să calce pe urmele celor pe care îi huleau în campaniile electorale. Ridicatul mâinii la comandă sau votul la două mâini devin practici obișnuite pentru aleșii neamului. Cu timpul uită și de alegători, și de promisiunile făcute cândva și se metamorfozează într-un hal fără de hal, încât nu-i mai recunoști la sfârșitul mandatului. E drept, nu toți senatorii și deputații sunt la fel. Există și excepții, dar la câte uscături are pădurea, ce mai contează un lăstar-doi!
Liberalii - dar sunt convins că nu doar ei - vor să schimbe legea care a dus la înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, pentru că aceasta ar fi nedreaptă cu politicienii când vine vorba de incompatibilități. Pe undeva îi înțeleg. Datorită acestei legi, politicienii nu mai pot candida sau, ceea ce este mai grav, ajung în instanța. Dar, mă întreb, cine a făcut legea după care funcționează ANI? Legea care nu le dă voie să facă parte din consilii de administrație, să ocupe alte funcții în societățile și regiile din subordinea instituțiilor locale și județene pe care le conduc? Noi, sau ei, parlamentarii? Și cum se numesc cei care își bat singuri cuie în tălpi? Era doar o întrebare, nimic altceva. Ca și întrebarea din titlu, de altfel.