Sărbătoarea de mâine a Centenarului trezeşte reacţii dintre cele mai diverse. Unii sunt aşteptaţi să vină la Alba Iulia, alţii nici nu vor să audă ori să accepte să stea lângă guvernanţi. Sunt şi dintre cei care au îndemnat la proteste, dar şi dintre cei care - mă refer la galeriile de fotbal - nu au uitat ce a făcut jandarmeria în 10 august, la Bucureşti, când s-a lăsat cu gaze, arestări şi oase rupte. Una peste alta, se anujnţă o nouă zi a urii şi duşmăniei naţionale şi o nouă dovadă de dezbinare, aşa cum au fost atâtea şi atâtea în toţi aceşti ani de după revoluţia din iarna lui 1989.
Ziua de 1 Decembrie, indiferent de anul şi de guvernarea din fruntea ţării, ar trebui să ne apropie, dincolo de ideologie, de confesiunea religioasă ori de exprimările în spaţiul public. Să ne adune sub acelaşi tricolor, să ne aducă aminte că aparţinem unei naţiuni născute din efortul şi sudoarea frunţii înaintaşilor noştri. Poate că sunt naiv, şi nu m-aş supăra dacă ar fi să mi se spună acest lucru, dar eu aşa aş vrea să fie ziua de 1 Decembrie. Să ne bucurăm împreună, la fel cum am făcut-o în decembrie 1989, când tot un moment important din istoria acestei ţări ne-a apropiat şi ne-a făcut puternici. Să ne îndreptăm paşii spre piaţa publică cu inima plină de bucurie, entuziasm şi speranţă. Să dovedim maturitate şi unitate. Să lăsăm mitingurile şi huiduielile pentru altă zi a anului. Nimeni nu zice să nu ne strigăm nemulţumirile în stradă. Să o facem, dar nu mâine, 1 Decembrie.
Altfel, cu proteste, înjurături, cu ură şi încrâncenare, că unul e pesedist, iar altul liberal, că useristul e mai inteligent decât cel de la ALDE sau PMP, vom dovedi doar că suntem nu doar dezbinaţi, ci şi vulnerabili într-o Europă în care se întâmplă atâtea nenorociri. Noi ştim că suntem dezbinaţi, au fost numeroase momente când am dovedit asta, dar haideţi să nu o arătăm şi altora. Mai ales într-o zi în care sărbătorim Centenarul. Să nu ne batem joc de o astfel de zi, pentru care unii au plătit cu preţul vieţii lor.
RSS Feed