Menu

Articol

De râsu’-plânsu’

Prinşi cu măgăriile Guvernului Grindeanu, cu protestele din Bucureşti şi din ţară şi cu spectacolul jalnic al agitatorilor şi provocatorilor din Piaţa Victoriei, am scăpat din vedere o ştire de toată frumuseţea, care vorbeşte de la sine despre cine am fost şi ce am ajuns în sport. La viitor nici nu vreau să mă gândesc, pentru că  s-ar putea să mă apuce plânsu'. Este vorba de participarea României la Universiada de Iarnă de la Alma Ata, Kazahstan. Ei, bine, la această competiție internațională la care participă două mii și ceva de sportivi din 57 de țări, țara noastră s-a făcut de râs. Sigur, nu este prima dată în ultimul timp când se întâmplă așa ceva, însă de data aceasta s-a făcut de râs înainte ca sportivii deplasați acolo să intre în competiții, ceea ce este de-a dreptul formidabil. 

Cum a fost posibil acest lucru? Simplu. Delegația noastră, alcătuită din trei sportive participante la patinaj viteză și doi antrenori, a fost singura dintre cele 57 prezente la festivitatea de deschidere a Universiadei care nu a avut echipament personalizat. Pe care să fi scris „România“ ori să fi fost imprimat Tricolorul. Poate părea de necrezut acest lucru, însă este bine de știut că fiecare dintre cei cinci a venit cu costume diferite la prezentarea națiunilor în fața zecilor de mii de spectatori și a televiziunilor din lumea întreagă. Fiecare a îmbrăcat ce a avut acasă, în România. Nu este de mirare că așa s-a întâmplat, în condițiile în care sportivii și antrenorii au participat pe cont propriu la această întrecere. Și asta nu este totul, unul dintre antrenori s-a căutat la portofel și a plătit contravaloarea acreditărilor. E de prisos de precizat că cei cinci și-au achitat și transportul. Noroc că gazdele le asigură masă și casă căci, altfel, ar fi nevoiți să mănânce sandviciurile aduse de acasă și să doarmă în gară.

 Mai marii din ministerul Educației se apără susținând că nu au buget pentru astfel de competiții. Celelalte ministere e clar că nu au nicio treabă cu sportul, cum nici președinția ori avocatul poporului nu au nicio tangență cu asta. Și dacă guvernanții nu au nici în clin, nici în mânecă cu sportul în general, de unde bani pentru o particpare la o competiție mondială? Că dacă ar fi fost vorba de  deplsarea unui parlamentar până în Cuba sau cum a fost a lui Dragnea la investirea lui Donald Trump, e altceva. Dar cu echipamentul ăsta personalizat, care costă, nu glumă, zău că nu e de jucat. Există Curte de Conturi, ANAF, corp de control al Guvernului și câte și mai câte instituții de genul ăsta care te înhață și te trimite la mititica pentru deturnare de fonduri. Așa că, de ce să se lege cineva la cap cu niște echipamente personalizate, dacă nu-l doare?

Acum, să înțeleagă și sportivii, și antrenorii, că țara nu e atât de bogată pe cât se crede. Că oamenii care protestează de trei zile în stradă nu o fac de bine. Corupția trebuie alimentată și nicidecum stârpită. Sfatul meu e să stea liniștiți pe curul lor că poate s-o găsi un deștept în guvernul ăsta și-i va întreba la întoarcere, cum de-au plecat de capul lor la o competiție sportivă de o asemenea anvergură. Nu cumva s-au adus acolo cu un scop bine definit, acela de a ne face de râs țara? Zic și eu.

Powered by Jasper Roberts - Blog