Menu

iarnă

Primăria Reşiţa ne asigură că ţine situaţia sub control. De mâine, vin amenzile pentru locatarii indisciplinaţi!

Într-un comunicat de presă al Primăriei Reşiţa, se arată că, datorită ninsorilor abundente din ultimele două zile, la nivelul primăriei a avut loc de o mobilizare în forță a echipelor de intervenție.

Urmează să ningă. Închidem şcoala

Luna martie este atât de capricioasă în acest an, încât până şi berzele s-au gândit de două ori înainte de a purcede din Africa natală spre ţara noastră. Care nu au avut fler şi n-au ascultat de suratele cu experienţă, în loc broscuţe pe islaz au dat peste zăpadă de câţiva centimetri. Dar acest lucru nu le-a împiedicat să înfrunte natura şi să lupte cu vitregiile ei.

Reşiţa se pregăteşte pentru sărbătorile de iarnă!

Chiar dacă suntem abia la începutul lunii noiembrie şi temperaturile din ultimele zile au ajuns aproape la 20 de grade Celsius, edilii Reşiţei au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, iar primul pas a fost să împodobească cu ornamente oraşul.

Primele decoraţiuni au apărut deja în Lunca Pomostului, pe stâlpii liniei de tramvai, dar şi în zona Triaj. Sunt cele de anul trecut sau, mai bine zis, aceleaşi de când lumea, semn că în acest an Moş Crăciun e auster, aşa cum este şi economia Reşiţei, şi viaţa localnicilor.

După atâta frig şi ceaţă...

O fi primăvara un anotimp capricios, cu „babe” sucite, cu zăpada mieilor, cu pâraie „umflate” după topirea zăpezii, cu vânt care coboară de pe crestele munților, dar parcă e prea de tot anul acesta. Cinstit, mi s-a pus pe suflet. M-am săturat până peste cap de vremea de afară. Dacă ar fi să fac reclamație undeva, m-aș plânge de variațiile bruște de temperatură.

De râsu’-plânsu’

Prinşi cu măgăriile Guvernului Grindeanu, cu protestele din Bucureşti şi din ţară şi cu spectacolul jalnic al agitatorilor şi provocatorilor din Piaţa Victoriei, am scăpat din vedere o ştire de toată frumuseţea, care vorbeşte de la sine despre cine am fost şi ce am ajuns în sport. La viitor nici nu vreau să mă gândesc, pentru că  s-ar putea să mă apuce plânsu'.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog