Menu

Articol

Descinderi în patru județe, la traficanții de țigări

Începând cu ora 6, lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiş, efectuează un număr de 51 percheziţii domiciliare în Dosarul Penal cu nr. 318/D/P/2014, instrumentat de Sectorul Poliţiei de Frontieră Cruceni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Timişoara.

Este vorba de un dosar în care, în urma monitorizării comercianților de țigări de contrabandă, oamenii legii au ajuns la două rețele de contrabandiști. Una, cu cei care făceau rost de marfa, iar cealaltă cu traficanți care o transportau peste graniță pentru a fi distribuită în diferite zone din țară. Cele două grupări lucrau mână în mână, dovadă că foloseau aceleași prețuri și, mai mult de atât, se „împrumutau“ cu țigări când rămâneau în pană de marfă. Țigările erau aduse din Ucraina, acolo unde acestea erau mai ieftine decât cele din spațiul ex-iugoslav.

Din câte se pare, din ceiâle 90 de persoane monitorizate în timpul anchetei, un număr de 37 de suspecți vor fi aduși la audieri.

Powered by Jasper Roberts - Blog