Articol

Peste o săptămână ne vom prezenta la urne. Pe vremuri, înainte de 1989, se spunea că participarea  la vot era  o datorie cetățenească, un act responsabil și de aleasă trăire patriotică pentru fiecare om al muncii de la orașe și sate. De reținut faptul că, pe atunci existau fabrici și uzine, dar și CAP-uri în care toți munceau cu drag și spor, pentru al țării viitor, după cum suna un slogan din acea vreme. Astăzi, avem de toate – mall-uri, magazine second-hand, agenții de pariuri, buticuri - dar mai puțin fabrici și uzine, iar ogorul patriei nu mai este lucrat de țăranii noștri, ci de latifundiarii veniți din toată Europa. Cît despre drag și spor, e ca în povestea cu împărați, Feți-Frumoși și Ilene Consânzene.

De fiecare dată, participarea la urne  era atunci de 99,99%. Ar fi putut să fie și de 100%, dar ar fi fost prea de tot. Ar fi însemnat ca în ziua alegerilor, în România să nu fi murit nicio persoană cu drept de vot, și nici să se fi îmbolnăvit careva. În realitate, participarea nu era atât de numeroasă, însă raportările de acest gen erau obligatorii, la fel ca în cazul cincinalelor reduse la patru ani și jumătate, a recoltelor record la grâu, porumb, napi ori mușețel. Scârbiți de vremurile pe care le trăiesc, în momentul de față, prea puți români se gândesc să mai vină la vot. În plus, nimeni nu-i mai obligă să o facă, așa cum se întâmpla pe vremea tovarășilor.

Dincolo de aceste constatări, trebuie spus că oamenii muncii de la orașe și sate percepeau alegerile ca pe o sărbătoare. Se îmbrăcau cu hainele bune, cele de duminica, își luau copiii de mână și porneau țanțoși spre urne. Votarea era gândită de propaganda de partid ca pe un alt minunat prilej, prin care se aducea prinos de mulțumire secretarului general și savantei de renume mondial, mamă iubitoare și femeie între femeile neamului. Viața personală nu era pusă pe tapet, plecând de la teza că fiecare candidat în parte era cel mai bun dintre cei mai buni muncitori și intelectuali, țărani sau ce-o fi fost el, care transpunea în practică hotărârile plenarelor, conferințelor naționale ori congreselor partidului unic. Azi, nimeni nu mai are pretenția să întâlnească un candidat cinstit, care să nu fi trecut măcar o dată pe la DNA, DGA  și DIICOT ori un familist convins chiar și după ce urcă pe înaltele trepte ale afirmării politice.

Singurul lucru rău în toată această poveste a alegerilor de dinainte de 1989 era faptul că în duminica cu pricina în alimentări nu se vindea alcool. De niciun fel. Partidul nu risca ca vreunul să se fi îmbătat și să fi luat la înjurat orânduirea și conducătorii săi iubiți. În schimb, astăzi, nu mai există niciun fel de interdicție de acest gen. Poți să bei până cazi în nas că nimeni nu are treaba ta. Nici dacă îl înjuri pe  candidat. Ești privit ca un om liber, care poate să facă ce vrea  cu votul său.