Menu

Articol

Dilemă hamletiană: Teatrul de Vest Reşiţa va fi sau nu va fi condus de un politician?

După scandalul din luna iunie, când doi consilieri judeţeni PSD şi-au dat în petec şi l-au trântit pe singurul candidat la conducerea Teatrului de Vest Reşiţa, iată că la orizont se anunţă un nou concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului de manager la această instituţie. Concursul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Până la 1 septembrie se depun proiectele şi dosarele de concurs, între 4 şi 6 septembrie are loc selecţia dosarelor, iar între 8 şi 18 septembrie vor fi analizate dosarele admise. Urmează susţinerea proiectelor de management şi o probă scrisă de departajare, în caz de egalitate între candidaţi. Practic, după rezolvarea contestaţilor, dacă ele vor exista, în 9 octombrie vom cunoaşte numele noului manager.

Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii în domeniul de activitate al instituţiei: domeniul fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte. Domeniul de licenţă: teatru şio artele spectacolului cu specializarea actorie, regie şi coregrafie sau scenografie ori teatrologie (managementul cultural). Alte condiţii se referă la cel puţin cinci ani vechime în domeniu, experienţă de minim trei ani în management şi activităţi managerial.

La prima vedere vom avea un manager, om de teatru, care ştie ce înseamnă scena şi bucuria spectacolului. Teoretic este posibil orice. Din câte ştim noi, Dan Mirea, cel „pedepsit” de cei doi consilieri judeţeni, nu va mai participa la concursul de proiecte, iar Marius Tudor, actorul care asigură interimatul funcţiei, nu îndeplineşte condiţia legată de vechime.

Pe de altă parte, ţinând seama de problemele financiare cu care se confruntă teatrul reşiţean (nu are bani pentru producţie şi îi lipseşte recuzitiera şi maşiniştii) este greu de crezut că la concurs se vor prezenta candidaţi din afara Reşiţei. În acest caz, nu este exclus ca postul de manager să fie ocupat de un politician sau de o persoană agreată de politicieni, profitând de o precizare prinsă în regulamentul de organizare. Mai precis: „Condiţia de pregătire sau experienţa în management poate fi substituită de pregătirea în management atestată cu certificat de absolvire (manager de proiect, manager cultural etc.) sau experienţă în conducerea unei instituţii, companii, organizaţii neguvernamentale etc., dovedită prin adeverinţă” Altfel spus, orice act de absolvire a unui curs organizat de cea mai obscură instituţie ori de un ONG ilustru poate garanta buna pregătire a unui candidat sau altul. Găselniţa este perfectă şi în felul acesta cârcotaşii nu mai pot comenta nimic.

Simplu, nu-i aşa?

Powered by Jasper Roberts - Blog