Menu

Articol

Două tiruri au îngreunat circulaţia pe drumurile din judeţ

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat în dimineaţa acestei zile, 20 martie, că în jurul orei 7.00, în judeţul Caraş-Severin, circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un singur fir, alternativ, din cauza a două evenimente rutiere în care au fost implicate două tiruri. Acestea au derapat ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pe un carosabil acoperit cu zăpadă: primul pe DN57B, la kilometrul 39, în apropierea localităţii Bozovici, iar al doilea pe DN6, la kilometrul 426, între localităţile Teregova şi Armeniş. Din fericire, în niciunul dintre cele două evenimente nu au rezultat victime.

Nu există drumuri naţionale cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile, însă se circulă în condiţii de iarnă. Drept urmare, se recomandă conducătorilor auto să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, să circule cu viteză foarte redusă, să nu bruscheze comenzile maşinii, să utilizeze în special frâna de motor, să nu efectueze depăşiri riscante, să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să adopte continuu o conduită preventivă la volan.

Powered by Jasper Roberts - Blog