Articol

Copilăria și adolescența fiecăruia dintre noi a stat și va sta sub semnul disputei dintre generații. Între sfaturile și prejudecățiile celor în vârstă și dorința copilului de a epata și de a evada din universul tradițional al familiei pe care el îl consideră perimat și ponosit. Este în firea noastră de a încerca măcar o dată în viață aceste senzații tari, de a demonstra altora că suntem altceva decât suntem priviți în realitate.

Așa a fost pe vremea în care fetele nemăritate mergeau la bal însoțite de mame sau bunici ori nu erau lăsate seara la portiță de gura satului ce ținea loc de radio, televizor ori de Facebook. La fel s-a întîmplat cu generația Beatles, cea care nu mai accepta în modul e de viață nici tangoul argentinian, nici  costumul te teragal ori părul uns cu ulei, preferând blugii, pletele în vânt și un alt gen de muzică, mai apropiat vârstei lor. Uneori, disputa s-a transformat în conflict, terminându-e dureros acolo unde situația a scăpat de sub control.

Așa este și astăzi când, generația lui „Eu te-am făcut, eu te omor“ pierde tot mai mult teren în fața celei dependentă de internet și de telefoane inteligente, dar, din păcate, tot mai vulnerabilă în fața păcatelor unei lumi în care până și preoți greșesc cu gândul sau cu fapta. La urma-urmei pare firesc să se întâmple așa. Ca fiecare să-și dorească mai mult decât alții. Să gândească într-un mod diferit de epoca în care au trăit cei de dinaintea lui. Cu o condiție: Să păstreze, sau măcar să încerce, valorile cu care au crescut părinții și bunicii. Să nu arunce la „Recycle Bin“ absolut toată moștenirea culturală și spirituală dobândită în timp.

Nu cu mult timp în urmă, la o manifestare culturală, o domnișoară adolescentă, a mărturisit că pe ea nu a impresionat-o Amintirile din copilărie ale lui Creangă. Nu este primul român care spune așa, deși Creangă a stârnit imaginația a milioane de copii de-a lungul timpului. Ceea ce m-a surprins, a fost motivul pentru care nu-i plac Amintirile: Pentru că se folosește un limbaj înapoiat. Poate că domnișoara o fi vrut să spună limbaj arhaic și nu i-a venit atunci în gând. Din acest punct de vedere aș înțelege-o, deși acolo nu este vorba de arhaisme ci de regionalisme. Dar, nu, domnișoara a repetat: limbaj înapoiat.

Cu siguranță că marele povestitor nu ar fi existat în literatura noastră, dacă nu ar fi relatat în dulcele grai moldovenesc. În limba vorbită în secolul al 19-lea. Creangă nu avea cum să scrie decât cu pana înmuiată în călimara cu cerneală, seara la lumina lămpii sau a lumînării. Nu avea la îndemână nici stiloul, să nu mai vorbim de mașina de scris.

 Dacă Amintrile au un limbaj înapoiat, atunci ce putem spune despre operele lui Shakespeare ori Mark Twain? Sau te pomenești că avem de  a face cu o emancipare a emancipării  tinerei generații ceea ce, sincer să fiu, pare deja prea mult.