Nu știu dacă Victor Ponta este cel mai deștept premier pe care l-am avut în ultimii 25 de ani și un pic. La câți prim-miniștri s-au perindat la conducerea guvernelor, mi-e greu să fac o ierarhizare a celor care ne-au dat lecții de inteligență sclipitoare și au făcut dovada capacității de a conduce țara. Din acest motiv, pe unii i-am și uitat între timp. Ne amintim de ei când ajung în pușcărie, se pensionează sau trec la cele veșnice. Cei mai mulți au trecut prin politica mare, precum Orient Expres prin Halta Ciulnița. Adică, nici nu am apucat bine să ne familarizăm cu ei, că au și dispărut din jurnalele televiziunilor ori de pe prima pagină a ziarelor.
În cazul lui Victor Ponta lucrurile păreau să stea cu totul altfel. Tinerel și plin de energie, un spate asigurat de un tata socru bine înfipt în PSD și nu numai, cu o nevastă pe flancul dinspre Bruxelles, cu ariergarda cumnatului în Republica Ploiești și, în spate, cu o armată de nași, toți unu și unu, președinți de organizații județene, directori, secretari de stat și miniștri. Altfel spus, toate premisele pentru o guvernare lungă și plină de izbânzi social-democrate. Și ca să nu fim răi, între două aruncări la coș de trei puncte și o etapă de concurs auto în coastă, din 2012 încoace Ponta a restituit din banii luați profesorilor, medicilor și funcționarilor cu japca de Boc, a mai dat câțiva lei pensionarilor, a dublat alocațiile copiilor și a scăzut TVA-ul.
Dar, pentru că întotdeauna există un dar, Victor Ponta a dovedit că, aproape în tot ce face are ghinion. Nu o dată s-a întâmplat asta, ci de trei ori, în momente cruciale pentru țară și familia sa. Prima dată, când a rupt prietenia cu Crin Antonescu. Nu știu a cui a fost ideea, cert e că unul a dispărut în ceață cât ai bate din palme, iar celălalt s-a ales cu o lecție, cu sfârșit dureros, predată de Klaus Iohannis în alegeri. A doua oară, cu operația la picior, care, dacă n-ar fi pe bune, ne-ar aminti de piciorul generalului Stănculescu, care din dorința de face fapte bune, a ajuns la pușcărie. A treia oară, care le-a întrecut pe toate de până acum, a fost întâlnirea cu Gabi Oprea. Gurile rele spun că ar fi putut să se întâlnească și cu Bin Laden, dacă ar mai fi trăit, numai cu generalul Oprea, nu. Știe Ponta de ce se spune așa. Sunt convins că de pe patul ăla de spital din Turcia blesteamă ziua în care l-a numit viceprim-ministru și, mai târziu, l-a desemnat să-i țină locul cât el nu are voie să calce în piciorul bolnav. Lasă, că o să calce Oprea, că el poate. Și încă bine, cu amândouă picioarele, tropăind ca un adevărat general hârșit în luptele din spatele frontului.
Ghinion pentru Ponta, cum ar spune Iohannis. Curat ghinion!
RSS Feed