Menu

Articol

Gut? Of course not Kosher!

Autor: 

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au bombardat Syria. Evident, după ce s-au înţeles bine cu Putin ca nu cumva vreun Little Boy mai atletic să provoace neplăceri internaţionale dincolo de frontierele devastatei Syrii! Dar, asta ştiaţi deja şi informaţia furnizată astăzi pare redundantă! Unii analişti occidentali au avansat ideea că bombardamentele celor trei în Syria au fost elemente de politică internă pentru Trump, May şi Macron, confruntaţi, fiecare în parte, cu probleme în propriile curţi: acuzaţii cu iz sexual, evident, inabilitatea de a gestiona brexit-ul şi proteste fără precedent în sectoarele vitale ale economiei franceze, sătule de progresism!

Dacă rezolvarea disputelor interne prin mutări pe tabla de şah externă ar fi rămas apanajul marilor actori globali, chibiţatul ar fi fost mult mai simplu. Iată că Liviu Dragnea a făcut joi-seară, cu ocazia unei apariții televizate, un anunț important: sediul Ambasadei României se va muta din Tel-Aviv în Ierusalim, în urma adoptării de către executiv a unui memorandum... România este prima țară europeană care decide mutarea ambasadei din Israel. Guatemala a mai luat o decizie în acest sens, încă din decembrie, la nici două săptămîni după ce Donald Trump a luat decizia controversată de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Palestinienii au considerat acest act drept o provocare ce a descalificat administraţia Trump din rolul de mediator onest al procesului de pace palestiniano-israelian.

Anunţul pare desprins din filmele SF, după ce România a demonstrat, ani la rînd, că NU are o politică externă proprie! În ultimele trei decenii, guvernul şi preşedintele au tras de prea multe ori în direcţii diferite, blocînd politica externă a României, dacă nu compromiţînd-o cu totul. De altfel, deţinătorul portofoliului de la externe, Teodor Meleşcanu, a aflat de această decizie a Guvernului Dăncilă în absenţă, aflîndu-se într-o vizită oficială în... Lybia!

Haaretz, una dintre cele mai importante publicaţii din Israel, a publicat un articol intitulat: „Nesocotind Uniunea Europeană, România propune mutarea ambasadei sale la Ierusalim”. De altfel, ştirea apare peste tot în presa din Israel în mai multe limbi.

Această informaţie, deosebit de importantă pentru România, are două deschideri: cea externă, punctată de Haaretz, şi cea internă, pe care o bănuiesc a fi de fapt ţinta principală: preşedintele Klaus Iohannis, susţinător deschis al politicii germane şi, implicit, europene! De modul cum preşedintele inter-vacanţier va gestiona această lipie fierbinte ţine viitorul său politic. Şi Dragnea ştie acest lucru! Liderul PSD are interese politice personale în relaţia cu Israelul, pe care îl vede ca posibil garant al imunităţii sale. Dar guru social-democrat îşi doreşte şi subminarea statutului politic al lui Klaus Iohannis.

Cu siguranţă că anunţul PSD desfide politica oficială a UE, care nu doar că nu aprobase iniţiativa preşedintelui Donald Trump de a muta ambasada SUA la Ierusalim, dar susţinuse rezoluţia ONU de condamnare a poziţiei americane. Dacă Iohannis nu reuşeşte să oprească iniţiativa unilaterală a guvernului, atunci el îşi va pierde statutul, recunoscut de parteneri, de şef al politicii externe a României. Situaţia depăşeşte cu mult conjunctura politică a momentului, iar prima reacţie a lui Iohannis în această cheie a fost scrisă: „În această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant. Ținînd cont de toate aceste aspecte, Președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernămînt în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români”, se arată într-un comunicat dat publicității vineri de Administrația Prezidenițială. Totuşi, preşedintele trece prea uşor cu vederea că, la ONU, delegatul României s-a abţinut şi prin urmare nu e de la sine înţeles de ce poziţia României ar trebui „să rămînă conformă”.

Prin vocea lui Liviu Dragnea, România întăreşte statutul de partener strategic cu SUA (iniţiator global), dar dinamitează strategia de zeci de ani a Bucureştiului în regiune! Şi nu numai! Dragnea şi-a întărit statutul de adversar ireconciliabil al Bruxelles-ului! Statutul Ierusalimului şi politica legată de relaţia Israel-Palestina reprezintă un dosar extrem de sensibil pentru majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene aflate în siajul cuplului Germania-Franţa, dar şi pentru Comisia Europeană. UE nu-şi permite ca un stat membru să rupă unitatea pe acest subiect. Aşa se explică reacţia neaşteptată de vineri a Comisiei Europene, o reacţie care vine explicit în sprijinul preşedintelui Iohannis.

Practic, Iohannis se plasează deschis de partea Europei (mai exact a UE și practic a Germaniei) împotriva Americii (în fapt a Casei Albe), la cîteva zile după ce declara public că îşi doreşte mai multe trupe americane pe teritoriul României, pierzînd astfel o mare parte din sprijinitorii săi interni și externi.

Pe de altă parte, trebuie amintită relaţia privilegiată a lui Liviu Dragnea – şi PSD! – cu Israelul. PSD are o echipă de consilieri israelieni, la justitie a fost adusă Schmidt-Hăineală, consilier al ministrului, Ilan Laufer a intrat şi el în guvern... Luna trecută, fostul lider PSD, Victor Ponta, l-a acuzat pe Dragnea că este omul unui grup de interese Israel-Ungaria şi probabil Rusia, care îl finanţează – inclusiv consultanţii, vizitele externe – şi care va primi tot gazul din Marea Neagră, Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni, Transgaz. Pare o noutate? Nu este! Vă reamintesc că Mihai Răzvan Ungureanu a deţinut de două ori funcţia de director SIE şi pe cea de ministru de Externe şi cu siguranţă Traian Băsescu l-a căutat de circumcizie!

Şi, totuşi, decizia de a muta ambasada României de la Tel-Aviv la Ierusalim, înțeleaptă sau nu, este un act suveran, de felul celor pe care România a încetat să le mai facă de mai mulți ani.

Powered by Jasper Roberts - Blog