Menu

Articol

Începând cu 2018, bugetarii rămân fără tichetele de masă

Anul începe cu o veste proastă pentru angajaţii la stat. Prin noua lege a salarizării bugetare, dispar tichetele de masă.

În locul lor va fi acordată o indemnizație de hrană, însă doar bugetarii din sistemul sanitar, care au primit în 2017 tichete de masă, vor putea beneficia efectiv de această indemnizație

Ceilalți angajaţi la stat vor fi nevoiți să aștepte cel puţin până anul viitor. Cuntumul lunar al indemnizației va reprezenta a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, după cum se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial. 

Dacă până acum în România un salariat din doi primea  tichete de masă, începând din anul acesta, numărul persoanelor care beneficează de astfel de tichete ar putea scădea semnificativ.

Cauza principală o reprezintă modificarea sistemului de impozitare a firmelor cu cifra de afaceri sub un milion de euro, dar şi faptul că noţiunile de impozitare a profitului și cea de deductabilitate a cheltuielilor vor dispărea, caz în care angajatorii nu vor mai fi motivați fiscal să acorde tichetele de masă care se scădeau din profitul impozabil.

De acum încolo, tichetele de masă vor fi considerate cheltuieli sociale ale angajatorilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog