Preşedintele Organizaţiei PSD Reşiţa, consilierul judeţean Ioan Crina, fost viceprimar al Reşiţei şi viceprimar cu atribuţii de primar, se declară ferm împoriva ideii de a introduce tramvaiul pentru transportul public din municipiu, în principal din două motive: e deja târziu pentru finalizarea proiectului în timpul cerut de Uniunea Europeană şi banii se vor pierde, iar al doilea motiv şi cel mai important, Reşiţa, aşa cum arată în prezent, nu are nevoie de tramvai şi chiar dacă s-ar introduce tramvaiul, va fi nerentabil.
Însă, Ioan Crina crede că, din fericire, nu se va ajunge la situaţia nedorită de a pierde banii ori de a face un tramvai inutil, fiindcă, în opinia sa, nimeni nu va reuşi să demonstreze în proiect rentabilitatea tramvaiului.
Nu se poate demonstra rentabilitatea tramvaiului
„Trebuie să ajungem şi la punctul acesta sensibil, referitor la tramvaie. Deci, avem o problemă dacă trece proiectul acesta. Eu nu cred că va trece, pentru că orice proiect european are un capitol care se numeşte „Analiza cost-beneficiu”. Practic, acolo trebuie să demonstrezi că dacă tu ai avea banii aceştia pe care îi primeşti, eşti rentabil. Adică, prin ce implementezi, prin faptul că realizezi beneficii eşti rentabil. Eu nu cred că va trece de faza aceasta! Nu cred că cineva va putea justifica necesitatea unui tramvai în Reşiţa în mod normal şi logic în baza unor documentaţii care trebuie aprobate. Nu cred! E părerea mea.
Tramvaiul e rentabil la Rio de Janeiro, nu la Reşiţa!
În România au fost vreo 17 oraşe în care au fost tramvaie. Ştiţi câte mai sunt acum? Sunt 11 sau 10, ceva de genul acesta. Deci, sunt oraşe ca Braşov, Sibiu, oraşe mari care nu au tramvai!
Sigur, la Munchen e rentabil, la Stuttgart, la fel. Dar e 2 euro biletul, nu-i 2 lei. La Rio de Janeiro, la fel, cred că e rentabil! Deci, aici, vă spun că trebuie să fim foarte atenţi, şi noi din opoziţie şi majoritatea, dar şi cetăţenii.
„Nu vreau să depunem proiecte fantasmagorice!”
„Nu vreau să se întâmple ce s-a întâmplat în 2007-2208, cu primul ciclu de finanţare. În primul ciclu de finanţare, Timişoara a fost pol de dezvoltare şi restul oraşelor, Arad, Deva, Reşiţa, au depus proiecte. Dar noi n-am atras niciun leu! Eu nu vreau să depunem proiecte fantasmagorice, care nu se pot finanţa, iar ca urmare a acestui fapt, banii să se aloce în altă parte! N-aş vrea să ni se întâmple acelaşi lucru şi acuma. Fiindcă în România, după 31 decembrie 2020, cu prelungire un an de zile, toate proiectele începute pe bani europeni şi neterminate trebuie să le tremine pe bani proprii sau să dea banii înapoi. N-aş vrea să păţim acelaşi lucru. Suntem în 2017, la sfârşiul lunii iulie. Urmează o lună de concediu şi cred că pe mobilitate urbană, termenul de depunere a proiectelor este noiembrie sau decembrie. Proiectarea durează un an de zile, adică tot anul 2018. Eu nu cred că cineva poate implementa în doi ani de zile, maximum trei, o linie de tramvai de 20 de kilometri. Şi mai cred că e o utopie, fiindcă Reşiţa nu are nevoie de tramvai! Autobuze electrice, până la urmă şi troleibuze, Euro 6, sunt eligibile”, a precizat Crina.
Tramvaiul a fost bun când erau muncitori în Reşiţa!
„Tramvaiul a avut utilitatea lui în Reşiţa, pe vremea în care se mişca multă populaţie din Govândari spre uzinele din partea de sus a oraşului, apoi de la uzine, înapoi în Govândari. Acum, însă, nu!”, a mai explicat fostul viceprimar al Reşiţei, Ioan Crina.