Menu

Articol

Ion Mocioalcă, acuzat de membrii săi de partid de abuz și fals în înscrisuri

Eremia Paidola și Ion Mocioalcă

Astăzi, la Lăpușnicel se încearcă pentru a doua oară să se desfășoare ședința de constituire a consiliului local și de depunere a jurământului de către primarul ales, Iliuță Canea. La sfârșitul săptămâmii trecute, sâmbătă 25 iunie, acest lucru nu a fost posibil, ca urmare a boicotului din partea celor patru consilieri PSD și PNL, câte doi de fiecare formațiune politică.

Consilierii PSD și-au justificat gestul prin aceea că președintele organizației județene, Ion Mocioalcă, le-a cerut expres să-l aleagă viceprimar pe singurul membru PMP din CL Lăpușnicel, în baza protocolului semnat la nivel  județean de liderii celor două formațiuni. Pentru că nu a vrut să participe la ședință, lui Eremia Paidola, președinte al PSD Lăpușnicel în ultimii opt ani și candidat al acestei formațiuni la alegerile locale din 5 iunie, Ion Mocioalcă i-a retras sprijinul politic, în numele organizației județene. Același lucru s-a întâmplat și cu ocupantul locului doi de pe lista de candidați. În locul lui Paidola a fost numit candidatul de pe locul 10 care, dând dovadă de bărbăție, a refuzat să accepte să devină consilier și și-a dat demisia din lista de consilieri locali. La fel au procedat toți ceilalți 12 candidați PSD.

Eremia Paidola se consideră o victimă a abuzului comis de Ion Mocioalcă pe care îl acuză și de alte fapte ce pot intra sub incidența legii penale. El păstrează în telefon mai multe mesaje trimise de președintele PSD, în ziua de 25 iunie, cu ajutorul cărora speră să-și facă dreptate.

Iată ce ne-a mărturisit Paidola: „Vineri, în 24 iunie, domnul Mocioalcă m-a sunat și m-a întrebat «Ce faci mâine?» I-am răspuns că nu voi merge la ședința de constituire a consiliului local de sâmbătă, 25 iunie, și mi-a răspuns: «Bine, ești prietenul meu». A doua zi, am plecat la Reșița, iar domnul Mocioalcă a început să mă bombardeze cu mesaje. Primul, la ora 8,39: «Mergi la constituire! Important»; peste un minut: «Vino după aia la Reșița să ne vedem la 3, cum am stabilit aseară!»  la 9,07, un alt mesaj: «Alde votează cu ei. Dacă nu mergi, psd îți retrage sprijinul!». După alte două ore, la 11,07, mi-a trimis un nou mesaj: «Mulțumesc Irimică. Mergi așa că așa e bine. Și eu merg în continuare cu tine». Pentru că eram la Reșița și nu mai aveam cum să ajung la constituirea consiliului local, mi-a trimis un alt mesaj, amenințător: «Irimică, greșești și după aceea nu știu cum am mai putea repara! Dacă nu ajungeți măcar unul acolo, trimit hârtie pentru înlocuire». Se întâmpla la ora 12, sâmbătă, în 25 iunie. Seara, la 22,34, a venit și ultimul mesaj: «Regret sincer! Ți-am retras sprijinul! Și la următorul! Irimică, ai trădat PSD-ul de azi! Și pe mine!».

Toate aceste mesaje nu ar avea nicio valoare fără actul semnat de Ion Mocioalcă de retragere a sprijinului politic, act datat, atenție, 24 iunie, cu o zi în urma mesajelor trimise lui Eremia Paidola. „Aceasta este dovada că domnul Mocioalcă a abuzat de funcția pe care o are și, ca decizia luată împotriva mea să pară una legală, a antedatat documentul respectiv. Mă voi adresa organelor competente, inclusiv Parchetului, care vor stabili dacă documentul a fost sau nu redactat în fals“, ne-a mărturisit Eremia Paidola.

Powered by Jasper Roberts - Blog