Menu

Articol

Ion Tabugan nu crede în coincidențe!

Ion Tabugan

Într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Caraș-Severin, ca replică la articolul publicat în ziarul Argument  „Ion Tabugan: «Nu există un protocol scris, de colaborare cu PSD»“,s-au făcut precizări pe marginea unor aspecte sesizate de președintele PMP. Precizările vizau numirea lui Paul Purea ca membru titular în Consiliul de Administrație de la Spitalul Județean de Urgență Reșița și validarea mandatului de consilier județean a lui Mihai Guțu.

Ion Tabugan s-a arătat surprins de faptul că declarația sa a fost răstălmăcită de cei care au semnat „Dreptul la replică“, convins fiind că nimic nu a fost întâmplător.

„Vreau să subliniez încă o dată că, la cererea Consiliului județean PMP a trimis o Adresă prin care a lămurit aspectele legale referitoare la fuziunea dintre PMP și UNPR. Lucrurile sunt cât se poate de clare și de logice. Într-o astfel de situație, locul rămas vacant în Consiliul județean este ocupat de consilierul ce provine din partidul al cărui post a fost vacantat. Nu o spun eu, ci așa prevede legea. Mă mir că unii din Consiliul Județean Caraș-Severin au răstălmăcit legea și ceea ce am spus eu“, ne-a mărturisit Ion Tabugan.

Președintele PMP a mai spus că astfel de discuții nici nu ar trebui să existe cât timp legea este clară în această privință.

Powered by Jasper Roberts - Blog