Menu

Articol

Israelul legalizează retroactiv colonii evreieşti din Cisiordania

Autor: 

Ierusalim, 8 feb /BMTF/ - Knesset-ul a adoptat luni, cu 60 de voturi pentru și 52 împotrivă, o lege care autorizează retroactiv 4000 de locuințe ale coloniștilor evrei, construite în Cisiordania ocupată, pe terenuri palestiniene aflate în proprietate privată, informează agenția Reuters, scrie Agerpres.

Înaintea votului, procurorul general al Israelului a afirmat că legea este neconstituțională și că nu o va susține în fața Curții Supreme.

Organizația pentru Eliberarea Palestinei a reacționat printr-un comunicat, citat de AFP, în care arată că legea este o "legalizare a furtului" care "dovedește voința guvernului israelian de a distruge orice șansă de soluționare politică", iar colonizarea israeliană este "un obstacol în calea păcii și a posibilității unei soluții cu două state". (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog