Menu

Articol

Raiduri ale aviaţiei militare israeliene asupra Fâşiei Gaza

Autor: 

Gaza, 16 mar /BMTF/ - Aviația israeliană a efectuat raiduri asupra Fâșiei Gaza în cursul nopții de miercuri spre joi după un tir cu rachetă din enclava palestiniană spre Israel, cele două incidente soldîndu-se fără victime, au anunțat armata israeliană și surse palestiniene, citate de AFP, scrie Agerpres.

Tirurile cu proiectile dinspre Fâşia Gaza sînt rareori revendicate și sînt atribuite unor grupuri radicale pe care Hamas, la putere în Gaza de zece ani, le reprimă regulat. Cu toate acestea, Israelul susține că mișcarea Hamas poartă responsabilitatea și bombardează ca represalii în general baze ale aripii ei militare.

În cursul nopții, armata israeliană a informat că "un proiectil a fost tras în direcția sudului Israelului". "Ca răspuns la acest atac, aviația a vizat două poziții ale organizației teroriste Hamas din nordul Fâșiei Gaza", a continuat într-un comunicat.

Cel puțin două bombe au fost lansate asupra unei baze de antrenament a Brigăzilor Izz ad-Din al-Qassam, aripa militară a mișcării islamiste, în centrul Fâșiei Gaza, au făcut cunoscut mai mulți martori, în timp ce un alt raid a vizat un teren viran la est de orașul Gaza, potrivit unor surse din rândul serviciilor de securitate palestiniene.

Surse medicale au afirmat că în aceste raiduri nu au fost înregistrate victime.

După conflictul devastator din vara anului 2014, Israelul și Hamas, care s-au înfruntat în trei războaie cu începere din 2008, păstrează un armistițiu fragil.

La începutul lunii februarie, gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat o serie de tiruri cu rachete din peninsula egipteană Sinai spre sudul Israelului, la graniță cu Fâșia Gaza, o premieră din 2015.  

Sindicatul Jurnaliştilor Palestinieni acuză poliţia israeliană de atacuri, violenţe şi reţineri ale acestora. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog