Articol

Liviu Spătaru, profesor universitar, doctor în economie, fost primar la Reşiţei şi deputat, şi-a lansat, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, în cadrul Festivalului Cultural „Reşiţa în 10 dimensiuni”, volumul „IPOSTAZE, STAZE, METASTAZE - Jurnal de Galere”, editura Gordian, Timişoara, 2016. Volumul este un jurnal al zileleor petrecute de Liviu Spătaru în Penitenciarul „Popa Şapcă” in Timişoara, în perioada 2014 - 2016.

La evenimentul organizat în sala de expoziţii „Horaţiu Vornica” din Casa de Cultură, a asistat un numeros public, oameni de cultură, scriitori, prieteni ai autorului.

Destinul a trei generaţii

Deschiderea evenimentului a fost făcută de Marian Apostol, directorul Casei de Cltură a Sindicatelor, iar despre volum a vorbit criticul literar Ada D. Cruceanu.

„Deşi vorbim de o perioadă de detenţie, vorbim de o stare carcerală, în primul rând vorbim de scriitorul Liviu Spătaru, care, pentru fatalişti, şi eu m-aş număra printre fataliştii absoluţi, de fapt, îşi împlineşte cu experienţa respectivă, un destin pe care parcele i l-au scris, încă în urmă cu trei generaţii. Cu adevărat i-a fost scris la generaţia tatălui său, generaţia Canalul Dunăre-Marea Neagră. De altfel, cartea este dedicată părintelui, care a trecut şi el prin această experienţă. Şi, dacă trece şi fiul, cu siguranţă, zeii nu se vor alinia încă o dată, le-a fost îndeplinită dorinţa, iar pe Pământ, cei care în timpul B, aşa l-am numit eu, cei aflaţi la conducerea unor treburi interne şi externe, acolo sus sau aici, mai în preajma noastră, nu au făcut nici ei decât să împlinească tot voinţa zeilor şi să-l oblige pe primul primar şi primul prefect al judeţului nostru să treacă prin regimul carceral al Reşiţei, pentru câteva zile, şi, apoi, să se aşeze pentru un an şi zece luni la dresa poştală, strada Popa Şapcă, numărul 7, Timişoara. Experienţa generaţiei bunicilor pe linie paternă vine din Siberia. Experienţa tatălui vine din Bărăgan. Eperienţa fiului vine de la Timişoara”, a spus Ada D. Cruceanu.

Băsescu, neom între oameni!

Autorul jurnalului, Liviu Spătaru a spus, printre altele:

„Doamna Cruceanu v-a prezentat câteva chestiuni referitoare la personajele cărţii. O să-l găsiţi pe Băsescu, de exemplu, un personaj destul de prezent în aeastă carte. El nu poate fi pus la curiozităţi, l-aş pune la blesteme. Sau la nenorociri. De altfel, deceniul pe care l-am trăit cu Băsescu, şi care n-a apus încă, am convingerea că poate fi asemuit, din toate punctele de vedere, cu Obsedantul Deceniu din anii ’50, până în ’60, şi am convingerea că acest deceniu, cu tot ceea ce a urmat, va fi judecat, nu numai de istorie, într-un viitor apropiat. Nu fac aici nicio trimitere politică, nu mă refer la omul Băsescu ca om politic, ci la omul Băsescu, ca neom între oameni! Alt personaj pe care îl veţi găsi, este justiţia. Dar, justiţia nu o prezint altfel, decât, întâi, la nivelul percepţiei mele şi, apoi, la nivelul înţelegerii, prezint justiţia ca imposibilitate. Dorinţa oamenilor de a fi neapărat egali, face ca justiţia pământeană să fie imposibilă şi, după părerea mea, aşa va rămâne întotdeauna”.

Christos* ne-a învăţat să nu fim proşti!

 „Cartea am dedicat-o tatălui meu, pentru că, aşa cum am scris aici, de la el am învăţat ce este deşertăciunea suferinţei în smerenie şi nobleţea măreţiei în revoltă. De la tata am învăţat că atunci când ai de ce să te revolţi şi taci, nu eşti om adevărat. Nu ai voie să taci, atunci când poţi să te revolţi, chiar dacă această revoltă nu aduce tenta aceea de creştinătate. Nu, nici tata şi nici eu nu credem în ideea aceasta pe care a promovat-o... Nici nu ştiu dacă a promovat-o Christos*! Christos ne-a învăţat să nu fim proşti, ne-a învăţat de toate, dar, principalul lucru pe care ni l-a transmis e să nu fim proşti! Ori, chestiunea aceea cu, să întorci şi obrazul celălalt, din religia noastră creştină, nu cred că vine de la Christos”, a mai spus Liviu Spătaru.

Mulţi dintre participanţii la lansare şi-au dorit jurnalul lui Liviu Spătaru, iar, la final, autorul a oferit autografe pe volumele achiziţionate.

*Liviu Spătaru este catolic şi i-am respectat pronunţia, de altfel şi forma scrisă în jurnal: Christos.