Menu

Articol

„Metoda accidentul“ a făcut din nou victime, una dintre ele a rămas fără economiile de-o viaţă

Metodele de înşelătorie sunt tot mai complexe, iar victimele credule rămân fără bani după ce dau crezare necunoscuţilor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul a două femei care au dat sume mari de banii unor persoane străine atunci când li s-a spus că rudele au fost implicate în accidente.

Ieri, în jurul orei 23.50, poliţiştii din caransebeş au fost sesizaţi de o persoană de sex feminin care le-a explicat că bunica acesteia, în vârstă de 80 de ani, din Buchin, a fost înşelată. „În jurul orelor 22.00 și 23.00 partea vătămată, în timp ce se afla singură la locuința sa, a fost sunată pe telefonul fix de o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind medic și care a înștiințat-o că fiica ei a căzut și și-a fracturat coloana. În timpul convorbirii, o altă persoană de sex feminin, care a pretins că este fiica părții vătămate, i-a cerut acesteia să pună într-o pungă și să-i trimită doctorului, printr-o asistentă, banii pe care îi avea în casă“, a explicat Adrian Jurjică, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Femeia a povestit faptul că la scurt timp după încheierea convorbirii, a fost din nou sunată și i s-a spus că la poartă a ajuns asistenta. Bătrână a ieşit din casă, a predat punga cu o sumă de bani unei persoane de sex feminin care urcat într-un autovehicul și a plecat într-o direcție necunoscută. Poliţiştii spun că nicio rudă a femeii nu era victimă a vreunui accident. În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 Cod Penal.

Tot ieri, puțin mai devreme, la ora 22.00, o altă persoană de sex feminin, tot din localitatea Buchin, a sunat la 112 sesizând poliția cu privire la faptul că a fost sunată de un necunoscut care i-a solicitat suma de 3000 euro și care i-a relatat că nora sa a fost implicată într-un accident de circulație. „În acest caz, apelanta fost sfătuită de polițistul care a preluat apelul pe 112 să nu dea curs solicitării, aceasta rămânând cu banii în buzunar“, a spus Jurjică.

Poliţiştii recomandă cetăţenii să fie foarte atenţi, să analizeze cu atenţie informaţiile primite şi să îşi pună câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor. Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi: traume fizice sau emoţionale, vocea „rudei”/„fiului”/„fiicei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată.

Înainte să acţionaţi, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

- În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări;

- Oricine poate fi victima unui accident, rutier sau de altă natură, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale;

- Conform reglementărilor în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru. Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice altă activitate.

- Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă; de aceea, în nici un caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de infractorii care au profitat abil de naivitatea şi lipsa dumneavoastră de informare.
 

Pornind de la această realitate, pentru a nu deveni victime ale acestui mod de înșelăciune, fără a exclude însă diferite alte „metode” pe care le folosesc escrocii, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, vă mai recomandă:

nu daţi dovadă de credulitate atunci când persoane necunoscute vă solicită sume de bani, în numele unui membru al familiei (soţ, fiu, fiică etc.) pentru rezolvarea unei probleme grave ce nu suportă amânare;

manifestaţi prudenţă şi deveniţi suspicioşi atunci când sunteţi abordaţi de persoane necunoscute care invocă diverse pretexte pentru a vă determina să le înmânaţi diverse sume de bani;

fiţi suspicioşi atunci când vă sunt prezentate scenarii fictive însă aparent, dramatice şi nu cedaţi argumentelor afective folosite de escroci;

evitaţi să luaţi decizii în stări emoţionale particulare sau foarte puternice: veţi greşi… negreşit!

Ideal ar fi să nu aveţi nici un fel de comunicare cu escrocii: cu cât staţi mai mult de vorbă cu ei, cu atât creşte riscul de a fi înşelat!

Powered by Jasper Roberts - Blog