Proiectul cultural „Mina de idei Anina” (MdIA), în cuprinsul ediţiei a IV, va organiza o serie de activităţi, în zilele de 7 şi 8 septembrie, la Casa de Cultură din Steierdorf-Anina, în Gara Anina, dar şi la alte obiective de patrimoniu din oraş, sub genericul „Un Monument/Un Eveniment”. Conform organizatorilor, anul acesta, proiectul MdIA se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural şi doreşte să stimuleze implicarea comunităţii în activităţi de protejare şi valorificare a patrimoniul local prin cultură.
„Astfel, printr-o abordare interdisciplinară (arhitectură, antropologie şi fotografie) şi internaţională (colaboratori din România şi Italia) ne propunem să intrăm în contact direct cu membrii comunităţii din Anina într-un amplu proces de documentare fotografică a memoriei locale printr-o serie de abordări diferite, cu scopul evidenţierii unui nou fir narativ, personal dar şi colectiv, asociat cu experienţa industrială / postindustrială. Rezultatele vor fi prezentate într-o serie de evenimente ce vor avea loc vineri – 7 septembrie și sâmbătă – 8 septembrie”, anunţă organizatorii.
Proiectul este relizat de către Asociaţia pentru Patrimoniu Activ - PACT, din Timişoara, şi este finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România - Timbru de Arhitectură şi de Primăria oraşului Anina.
Program:
VINERI, 7 septembrie 2018
Ora 19:00 Casa de Cultură din Steierdorf
Expoziție fotografică Pinhole Anina
Ovidiu Micșa
Ora 19:30 Casa de Cultură din Steierdorf
Proiecția documentarului „Planeta Petrila” în colaborare cu One World Romania la Școală
SÂMBĂTĂ, 8 septembrie 2018
Ora 13:00 Sala de Așteptare a Gării din Anina
Expoziție de portrete „Scoate Anina la suprafață”
Paolo Mazzo și Samuele Piccoli
Ora 14:00 Gara Anina (punct de plecare)
Tur ghidat de patrimoniu industrial la Anina
Ora 19:00 Casa de Cultură din Steierdorf
Expoziție fotografie de arhitectură industrială
Ora 19:30 Casa de Cultură din Steierdorf
Proiecții de filme documentare din arhiva Muzeului Cineastului Amator din Reșița