Articol

Ce se poate face cu un dovleac? În primul rând, înainte de a face ceva cu un dovleac binecrescut, cred că e de datoria noastră să ne minunăm de acest miracol al naturii. Ne uităm la dovleac cât este de mare, cât este de rotund (ştim bine că sfera este forma cea mai desăvârşită a materiei, care pentru filozofii antici reprezenta ideea de perfecţiune), cât este de luminos şi, la urma urmei, cât este de generos, adunând din carnea pământului atâta materie hrănitoare. Vorba Sfântului Einstein, care spunea că lumea poate fi privită din două perspective, fie că nimic nu este miracol, fie că totul este miracol! Cum să nu fie un miracol aşa o „uzină” extraordinară cum este dovleacul, ce transformă pământul relativ mort într-o planetă luminoasă cu dulceaţă!

După ce ne-am minunat destul, putem desprinde dovleacul de vrej şi să-l rostogolim prin grădină, pe cărarea înierbată. Asta, dacă suntem copii, dacă avem grădină şi în grădină avem minim un dovleac. Joaca este o activitate care stimulează gândirea, activitatea fizică şi bucuria. Acest aspect nu trebuie neglijat. Dacă nu mai suntem copii şi n-avem nici grădină, luăm dovleacul din supermarket şi îl ducem acasă. Nu-l rostogolim, căci asfaltul din supermarket până acasă e tot spart, plin de ascuţişuri şi dăunează atât tălpilor de pantofi, cât şi dovleacului. Asfaltările promise încă sunt timide. Îl luăm, pur şi simplu într-o sacoşă mai mare sau sub braţ. Va fi întâmpinat cu bucurie de toată familia.

În ciuda avertismentelor date de tradiţionaliştii ortodocşi (probabil şi de cei musulmani), că nu e bine, că e obicei păgân, că e semnul diavolului, vă asigur că transformarea dovleacului într-un cap cu ochii încruntaţi şi gura rânjită, introducerea unei lumânări aprinse ori al unui bec cu baterii în dovleacul cioplit, va produce mare bucurie copiilor. Pe de altă parte, hai să nu fim aşa sensibili şi sperioşi, că n-a văzut încă nimeni un om mâncat de un dovleac. Numai invers!

Treaba e că eu am copilărit într-un sat preponderent catolic, aşa că „Lanterna lui Jack” a făcut parte din bucuriile de toamnă ale copilăriei. Chestie de tradiţie. Nu ştiu dacă or fi trecut celţii prin Jamu Mare, dar Sărbătoarea catolică a Tuturor Sfinţilor (i se mai spunea şi Sărbătoarea Morţilor), era prilej de mare emoţie şi bucurie. Pe lângă slujbele şi ritualurile solemne organizate de biserică, acest obicei, păgân, e adevărat!, lua, cumva, moartea „la mişto”, îi familiariza pe oamenii vii cu spiritele, cele bune şi cele rele, care se presupune că ar sălăşlui în lumea de dincolo. Să recunoaştem că şi biserica orodoxă păstrează elemente păgâne în ritualurile ei, cum ar fi pupatul moaştelor, tot un fel de comuniune şi comunicare cu morţii. Cu morţii cei buni, deveniţi sfinţi. Bine, nu e un ritual vesel, însă, personal, nu cred că veselia în sine poate fi considerată vinovată. Dimpotrivă, veselia e un semn de inteligenţă, de tinereţe şi sănătate. Până la o anumită limită, de unde veselia devine nebunie. La fel şi invers, solemnitatea şi tristeţea pot aluneca în depresie. Tot nebunie.

Nu mai insist. Cui nu-i place, e dreptul lui să nu-i placă. Dar, peste toată „nebunia” cu dovleacul de foc, recunosc că era, şi este, ceva ce-mi place mult mai mult şi recomand cu convingere. E vorba de ştrudelul cu dovleac! Ştrudel pe care bunica, mătuşa sau mama îl preparau în toamnele copilăriei. Se lua făină nula-nula şi se frământa cu ulei şi cu sare. Aluatul se întindea, cu sucitorul, în straturi-straturi pe o masă mare cât una de ping-pong, apoi se întindea cu mâinile într-o foaie atât de subţire încât devenea străvezie. Dovleacul adus din grădină era ras sub formă de tăiţei şi îmbogăţit cu zahăr şi scorţişoară. Se învelea dovleacul în foaia transparentă şi se băga la cuptor. Rezultatul era miraculos! Fără să fi ştiut pe atunci de cugetarea lui Einstein, de mic copil am fost adeptul ideii că ştrudelul cu dovleac e un miracol!

Acuma, e drept, miracolele s-au cam dus, Dumnezeu cu Sfântul Petru nu mai umblă pe pământ să facă dreptate, nici ştrudele cu dovleac ca în acele vremuri nu se mai fac acasă. Dar, nu e totul pierdut. Dovleacul se poate tăia felii şi se poate băga, pur şi simplu, la cuptor. Iese tot un miracol! Un miracol mai mic, dar, tot un miracol de toamnă!