Menu

Articol

Nelu Popa aduce specialişti din toată ţara, să-i convingă pe reşiţeni de beneficiile tramvaiului

Primăria Reşiţa a organizat, astăzi, o întâlnire de lucru cu participarea unor membri ai Uniunii Române de Transport Public (URTP), cu specialişti din administraţia publică locală, cu alţi colaboratori. Astfel, la Reşiţa au fost prezenţi în jur de 40 de manageri, directori, profesori, specialişti în transport public. Practic, primarul Reşiţei, Nelu Popa, a adunat la întâlnire toată crema specialiştilor în transport public, toţi cunoscători, toţi înarmaţi cu argumente tehnice şi economice în favoarea utilizării tramvaiului în transportul public din oraşe, implicit în municipiul Reşiţa.

Iată ce a declarat în acest sens, preşedintele URTP, directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca SA, Liviu Neag:

„Tramvaiul este mijlocul de transport care revine în întreaga Europă. Nu văd de ce nu ar reveni şi în România.  În anul 1990, 15 oraşe din România aveau transportul public asigurat cu tramvaie. Din păcate, 4 din aceste oraşe au renunţat la ele, Braşovul, Constanţa, Sibiul şi Reşiţa. Iată că sunte performanţi în a desfiinţa transportul electric în România! Să ştiţi că transportul electric, în special cu tramvaiul şi troleibuzul, şi nu numai, chiar şi cu autobuze electrice, revine în întreaga lume, dar, în special, aici în Europa. Deci, soluţiile de a rezolva probleme de mediu, de poluare, de descongestionare, le poate aduce transportul public. Transportul cu tramvaiul este nepoluant, este cu capacitate mare şi poţi să-ţi dimensionezi, funcţie de fluxurile de călători, capacităţile de transport. Este eficient din punct de vedere al consumului energetic, poţi să oferi un preţ foarte accesibil călătorului. Deci, tramvaiul se poartă şi este la modă!”

„La Cluj, am eliminat vibraţiile, au dispărut reclamaţiile!"

„La Cluj, prin fonduri europene nerambursabile, am realizat o investiţie de 34 de milioane de euro, am reuşit să modernizăm linia de la cap la cap, pe 26 de kilometri. Soluţia aplicată este o soluţie care se aplică la ora actuală în Germania, este o soluţie care a eliminat vibraţiile total. Înainte de modernizare aveam foarte multe reclamaţii de la cei care locuiau în zona liniilor, după modernizare, oamenii au venit şi ne-au spus, felicitări, noi nu vă mai deranjăm, pentru că nu mai suntem deranjaţi!””, a mai precizat Liviu Neag, preşedintele URTP.

Primarul Reşiţei, Nelu Popa, ferm susţinător al reintroducerii tramvaiului în transportul public reşiţean, a declarat:

„Îi avem în oraşul nostru pe cei care conduc destinele transportului public în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Satu Mare şi aşa mai departe. (…) În afară de discuţiile legate de tramvaie, de cale de rulare, de ce se întâmplă mai nou în lume şi care sunt evoluţiile, am vrut să le arătăm cam cum stăm noi astăzi, cum stă calea de rulare, depoul de tramvaie, să cunoască oraşul şi, în acelaşi timp, i-am pus în legătură cu domnul profesor Adrian Bota, de la Timişoara. Dânsul ne face această expertiză pentru modernizarea căii de rulare”.

„Vrem să reintorucem tramvaiul în oraş. Cu acordul reşiţenilor"

„Dorim să reintroducem acest mijloc de transport public în oraş. Suntem în plină desfăşurare a acestor expertize. Vom face şi o consultare publică pe această temă, dar, vreau ca această consultare publică să o facem în deplină cunoştinţă de cauză a celor care trebuie să spună dacă e da sau nu! Oamenii trebuie să ştie ce înseamnă tramvaiul astăzi, ce beneficii aduce oraşului, şi în condiţiile în care cunosc totul despre acest proiect, să ne spună dacă doresc sau nu doresc tramvaiul în oraş”, a mai spus Nelu Popa.

După prezentarea avantajelor tramvaiului, primarul cu delegaţii s-au deplasat la fostul depou de tramvaie, din zona Câlnicel, unde au găsit un peisaj trist, cu bălării, cu autobuze defecte şi ruginite. Ideea este că acel spaţiu, conform specialiştilor, ar putea fi amenajat ca noul depou al sistemului de transport cu tramvaie.

Pe parcursul deplasării delegaţii s-au minunat şi de Muzeul de Locomotive cu Abur, din zona Triaj, apreciind că este un excelent punct de atracţie turistică.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog