Menu

Articol

Nesfârşita tranziţie, în viziunea lui Miroslav Taşcu-Stavre

Profesorul Miroslav Taşcu-Stavre, din Bucureşti, şi-a lansat, ieri, la Reşiţa, volumul „Abordări instituţionale în studiul tranziţiei postcomuniste: o analiză a transformărilor din 2 Mai şi Vama Veche”, un studiu comparativ al celor două staţiuni de pe litoralul românesc, realizat cu intenţia de a arăta cum structurile instituţionale din diferite comunităţi constrâng, în mod hotărâtor modul în care comunităţile evoluează. Volumul este teza de doctorat a lui Miroslav Taşcu-Stavre, fiind un studiu socio-economic despre tranziţia în România, pornind de la cazurile particulare oferite de cele două comunităţi.

„Este munca mea de 15 ani, e teza mea de doctorat, e practic lucrarea de debut în cercetare. E o lucrare despre tranziţia românească, despre cei 26 de ani de tranziţie. Preocupările mele academice vin din zona studiilor care vizează tranziţiile postcomuniste. Este un studiu de caz care prezintă România în mic, cu bune şi rele, e o analiză comparativă dintre două localităţi de la malul mării, Vama Veche şi 2 Mai, care s-au bucurat de o anumită atenţie, începând cu anul 2003. Am încercat să demonstrez că modul în care se construiesc cadrele instituţionale, regulile jocului, influenţează modul în care se petrece tranziţia. Am crezut după ’90 că luând cu copy paste vom putea să parcurgem această tranziţie mult mai rapid. Din păcate, suntem într-o tranziţie eternă”, a afirmat Miroslav Taşcu-Stavre.

După ce, în mai multe capitole, îşi stabileşte instrumentele de analiză, autorul se apleacă asupra situaţiei din cele două localităţi, finalizând şi cu o concluzie, şi anume că dezvoltarea localităţii 2 Mai a pornit şi va continua în ritm moderat, în mod controlat, în vreme ce evoluţia localităţii Vama Veche este haotică, necontrolată, „cu consecinţe dramatice atât pentru aspectul localităţii, cât şi pentru relaţiile sociale din cadrul comunităţii”.

Despre studiul lui Taşcu-Stavre, unul din referenţii tezei de doctorat, referent şi al volumului, profesorul Adrian Miroiu precizează că reprezintă o interpretare fascinantă a evoluţiilor societăţii româneşti în ultimele trei decenii.

La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, scriitori, profesori din Reşiţa, precum şi editorul cărţii, Dan Mărgărit.  

Volumul „Abordări instituţionale în studiul tranziţiei postcomuniste: o analiză a transformărilor din 2 Mai şi Vama Veche” a apărut la editura Cetatea de Scaun - Târgovişte, 2016.

Powered by Jasper Roberts - Blog