Articol

Fabrica de produse lactate din Oraviţa, investiţie a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, merge prost, se află în insolvenţă, deşi face produse de calitate. Aşa spun specialiştii (unii din Consiliul Judeţean), aşa scrie presa, aşa spun producătorii de lapte, iar consumatorii sunt parţial de acord. Consumatorii locali, de prin judeţul Caraş-Severin, sunt parţial de acord, pentru că cei mai mulţi dintre ei au auzit de fabrica din Oraviţa, dar nu i-au gustat produsele. Fabrica e ţinută în viaţă, mai ales, prin faptul că este singurul producător din judeţ care face brânză topită pentru programul, „laptele şi cornul”, adică, vreo 30.000 de pahare, zilnic, pentru elevi. Deci, fabrica are o uriaşă facilitate prin programul guvernamental „laptele şi cornul” şi, totuşi, nu se descurcă. Ţine produsele pe stoc, îşi plăteşte prost furnizorii de lapte şi întârzie plăţile cu lunile.

În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dumitrescu, s-a decis „să ia vaca de coarne"!. A chemat în judeţ doi specialişti olandezi, care s-ar pricepe la întreg lanţul economic, de la vacă, până la caşacavalul care ajunge pe masa olandezului. Mă rog, şi a chinezului, a americanului sau a sud-africanului, pentru că, se ştie, olandezii sunt renumiţi în lume, atât pentru vacile olandeze, cât şi pentru caşacaval. Specialiştii au venit, au stat de vorbă cu furnizorii de lapte, cu oamenii din fabrică, au studiat procesul de producţie, au gustat produsele şi au ajuns la o concluzie năucitoare! Fabrica merge prost, fiindcă nu-şi vinde produsele! Când olandezii şi-au prezentat punctul de vedere, la o masă rotundă, cu conducerea Consiliului Judeţean, conducerea fabricii, primarul Oraviţei, cu specialişti în agricultură şi în prezenţa presei, pe feţele tuturor s-a lăţit un zâmbet. Hai, mă laşi?! Adică, au venit nişte „zgârie-brânză” olandezi să ne spună ce ştie şi un copil mic: produsele trebuie vândute ca să vină banii!

Problema, deşi pare simplă, merită un pic analizată. Uneori e bine să vină cineva de departe să-ţi spună, cu un ochi critic, ce nu merge la tine în casă. Lucruri evidente, dar, cu care tu te-ai obişnuit. Acesta este adevărul. În mentalitatea românului, mai ales a celui angajat la stat, ideea de a-ţi promova „agresiv” produsele, de a cuceri piaţa, nu există! Am trăit atâţia ani în comunism, în perioada în care comerţul era asociat cu „bişniţa”, cu ceva marginal, chiar ruşinos, în societate, încât mulţi am rămas cu această mentalitate. Şi, chiar dacă nu ne mai este ruşine de comerţ, totuşi, nu îl considerăm ca pe ceva esenţial. Lucru valabil şi la Fabrica de produse lactate din Oraviţa, unde, din întrebare în întrebare, a rezultat că nici nu există un departament de marketing. „Cine se ocupă de vânzări?”, au întrebat olandezii. „Păi, era unul, dar care şi-a dat demisia”. „Acela nu se ocupa de producţie?!”, a întrebat cineva din fabrică. „Ba, da, dar şi de vânzări!”, a venit răspunsul. Iar un alt participant la masa rotundă, a răsucit cuţitul în rană: „Aha, e vorba despre ăla care nici nu ştia ce înseamnă piaţă de desfacere!”

Deci, cam aşa stăm cu marketingul la draga noastră fabrică de lapte, pe care toţi vrem să o salvăm, pentru că e „a nostră”, e reprezentativă şi ar putea asigura mijlocul de existenţă pentru sute, poate mii, de producători de lapte din Valea Caraşului şi Valea Almăjului.

În legătură cu acest aspect, lucruile devin şi mai clare, când aflăm că în fabrică există 10 angajaţi, care se ocupă de producţie, şi încă 23 de achizitori, care se ocupă cu aprovizionarea fabricii cu lapte. Aceasta în condiţiile în care furnizorii de lapte, fermierii adică, spun că veneau singuri să-şi aducă laptele la fabrică, ei căutau fabrica, nu fabrica îi căuta pe ei. O căutau, dar nu o mai caută, fiindcă fabrica nu plăteşte. Îmi pare rău să o spun, dar, în aceste condiţii, Fabrica de lapte este un aşezământ de protecţie socială pentru achizitori. Să aibă şi ei un loc de muncă.

Şi, nu e rău să ascultăm ce spun şi vocea străzii. Uneori vocea străzii este purtătoare de bârfe, dar, chiar şi acestea merită luate în seamă, din motive de prevedere. Am întrebat un localnic de ce nu merge Fabrica de lapte, deşi, se zice, are produse de calitate. „Pentru că s-a furat mult!”, ne-a răspuns orăviţeanul. Evident, noi nu credem aceasta în ruptul capului. Doar, în treacăt, amintim faptul că, pe vremuri, furatul de la stat, la români, a fost „sport naţional”. Şi, mai sesizăm un aspect; am văzut fabrici care începeau să se prăbuşească, în care se dădeaua oameni afară, se vorbea de închidere. Ei, în astfel de momente, oamenii disperaţi considerau ca pe ceva „normal” să-şi completeze cumva venitul, cu câte ceva din fabrică, pe baza raţionamentului: „Dacă şi aşa merge prost, dacă şi aşa nu ştim cât va mai dura, măcar să ne alegem cu ceva!”. Fenomenul e asemănător cu acela de pe corăbiile care se scufundă. Cei care vor să se salveze pe o insulă, e normal să-şi ia câte ceva pentru supravieţuire. Repetăm, nu credem că e cazul la Oraviţa. Doar amintim de femomen, aşa, ca studiu de caz.