Menu

Articol

O întreagă încrengătură infracțională, care a dus la devalizarea Băilor Herculane

În urma descinderilor din această săptămână, procurorii DIICOT au deschis un dosar de cercetare penală împotriva mai multor oameni de afaceri din staţiunea Băile Herculane, dar nu numai, după ce au decis că este vorba despre constituirea unui grup infracţional organizat care ar fi activat pentru devalizarea staţiunii Băile Herculane şi a SC Hercules SA.

Potrivit procurorilor, în perioada martie 2008-2015, Iosif Armaș, considerat liderul grupului, Valeriu Verbințchi, Ilie Ciortan și Monica Angela Borza (Mihu), în mod coordonat, au desfășurat activități ce au avut ca scop scoaterea principalelor active din patrimoniul SC Hercules SA unde SC Argirom deține pachetul majoritar de acțiuni, prin mijloace dolosive, pentru a evita executarea acestora de principalul creditor al SC Argirom (societate aflată în procedura de insolvenţă) respectiv statul român şi pentru a le exploata în interes propriu.

Astfel. Iosif  Armaș a transferat importante sume de bani  - 1.183.364 lei , 1.100.000 lei și 900.365,58 euro, cunoscând originea ilicită a acestora, respectiv faptul că proveneau din încheierea unor contracte fictive și curgerea unor penalități exorbitante cu mult peste limita dobânzii legale, în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite a acestor bunuri. Toți cei menționați au desfășurat acte de inducere în eroare a creditorilor SC Argirom Internaţional SA şi a divulgat date nedestinate publicității în vederea asigurării securității grupării infracţionale.

Filip Răiescu, director al societăţii, era persoana de execuţie şi de încredere a lui Iosif Armaş. La fel și Gavril Adamescu. În dosar apare și numele lui  Ilie Iova, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, care ar fi activat în grup doar câteva luni, după care a demisionat şi a fost ales viceprimar la Caransebeş.

Pe palierul doi, execuţional, era şi Adrian Claudiu Fiat, directorul comercial al SC Hercules, iar pe următorul, de suport, se afla Valeriu Verbiţchi, un alt om de afaceri, implicat și în alte lucruri necurate în stațiunea de pe Valea Cernei. Pe același palier de suport este încadrat Flip Răiescu, fiul directorului general, dar şi Stana Răiescu, sau familia Anastasia şi Iancu Armaş, rude ale liderilor acestui grup, precum și Astrid Hrelescu, Anişoara Adamescu şi Icoana Pătruţ.  La fel ar fi procedat şi Mihail Cionca! Şi tot pe palierul de sprijin, spun procurorii, a activat Valentin Costea, chiar dacă acesta nu a sprijinit cu bani, ci cu influenţă! „În perioada 2008-2016 a sprijinit grupul infracțional organizat coordonat de Iosif Armaș, prin aceea că a racolat-o și a determinat-o pe Mariana Savu - juristă a ANRSPS UT 350 - să sprijine grupul infracțional”, au reținut procurorii.

În materialul de urmărire penală s-a reținut că și lichidatorul judiciar Monica Borza şi Victoriţa Oprea au aderat şi sprijinit activitatea infracţională a grupului. Alături de ele, apar şi reprezentanţi ai autorităţii statului, precum este Pavel Muntean, fostul comandant al Poliției Băile Herculane, care avea rolul de a sprijini gruparea în promovarea unor executări silite fictive, determinând astfel scoaterea unor bunuri cu titlu de drepturi salariale din patrimoniul societății. Ioan Mircea Golopența este și el cercetat de procurori, aceștia reținând că „faptele săvârşite, privite în concret conduc la concluzia că pentru inculpaţi comiterea acestor infracţiuni constituie un mijloc «profesionist» de lucru şi de obţinere a unor mijloace de trai în mod facil şi cu siguranţa că represiunea statului va fi minimă”.

Powered by Jasper Roberts - Blog