Articol

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Reşiţa în Piaţa „1 Decembrie 1918”, adică, chiar, în piaţa care poartă numele zilei în care s-a proclamat Unirea cea Mare. Cetăţenii care au participat la acest eveniment au avut parte de o slujbă religioasă, de discursuri festive, de o paradă militară şi de fasole cu ciolan. Dar, cu această ocazie, am fost bombardaţi, în mod oficial, cu o greşeală de exprimare, mai des decât în oricare altă zi. Şi este vorba despre o greşeală atât de răspândită, încât riscă să devină normă. (Mai ştii?!) Astfel, toţi oficialii care au luat cuvântul pe scena din faţa Palatului Administrativ ne-au spus că Unirea s-a făcut în „întâi decembrie o mie nouă sute optesprezece”! Aşa spun oficialităţile, dar, să recunoaştem, aşa spune mai tot poporul: „optesprezece”!

Legat de numeralul "optsprezece", am şi o amintire amuzantă, de pe vremea în care lucram într-o redacţie, cu regretatul scriitor şi jurnalist Mircea Cavadia. Cavadia era redactorul-şef şi, spre cinstea sa, era foarte atent la scrierea corectă în limba română. Pe lângă textele pe care le semna, îşi făcea întotdeauna timp să verifice toate articolele colegilor, dacă sunt corect scrise, atât din punct de vedere al topicii frazelor, al formelor cuvintelor şi al punctuaţiei. Aceasta, chiar dacă aveam la redacţie un corector profesionist, o profesoară de limba română, Dorina Chiş-Toia, extrem de serioasă şi meticuloasă. Aşa, şi într-o zi i-am arătat lui nea Mircea un text de la rubrica de satiră şi umor, „Avem tot ce ne lipseşte”. Cavadia l-a citit, a zis că e mişto, dar am făcut o greşeală, într-un loc, am scris „optsprezece”. „Şi cum ar trebui scris, Cavadia?” Da, recunosc, am avut onoarea să-l tutuiesc, îi spuneam fie nea Mircea, fie simplu, Cavadia. „Păi, normal, cum spune toată lumea: optesprezece! Tu n-auzi că sună ca dracu' optsprezece! E împiedicat!”, zise Cavadia. Ok, am stat de vorbă, sigur că a revenit asupra observaţiei, dar a concluzionat: „Bine, măi, ai dreptate, dar, totuşi, sună ca dracu'!”

E adevărat, pronunţia lui „optsprezece” este un pic mai dificilă, fiindcă este un cuvânt care conţine cinci consoane alăturate, „ptspr”, dar cred că putem să ne străduim, măcar în momentele festive, oficiale, cu ocazia unor întâlniri academice, „să vorbim şi să scriem corect româneşte”, vorba profesorului Marcel Tolcea, care susţine o rubrică radio cu acest titlu. Pentru că nu spunem niciodată „unesprezece”! Fiindcă numeralul este unul compus, alcătuit din alăturarea „un(u) – spre – zece”. Este adevărat, spunem „şaptesprezece”, de la „şapte – spre – zece”, însă, evident, următorul numeral NU este „opte – spre – zece”, ci „opt – spre - zece”. Sigur, în vorbirea de toată ziua, putem să spunem, mai neglijent, „unşpe”, „şapteşpe” şi „opteşpe”, dar ar fi frumos şi corect să scăpăm de acest „optesprezece”. Zic aşa, pentru că, la anul, o să se împlinească o sută de ani de când s-a înfăptuit Unirea de la „o mie nouă sute optsprezece” şi o să vorbim destul de mult despre aceasta. Până atunci, putem face exerciţii.