Articol

Octavian Doclin, născut în 17 februarie, în comuna Doclin, judeţul Caraş-Severin, împlineşte, astăzi, 68 de ani. Tavi a făcut şcoala generală la Doclin şi liceul la Grădinari. A urmat cursurile Institutului Pedagogic Oradea, secţia română-franceză (1969-1972). A fost profesor în Bixad, jud. Satu Mare, apoi a fost referent la Centrul Judeţean de Cultură şi Civilizaţie Tradiţională Caraş-Severin, din 1977, până în anul 2010, când s-a pensionat. Este redactor-şef la revista „Reflex" din Reşiţa, director al Editurii „Modus HP”, Reşiţa. A colaborat la diferite reviste literare şi a publicat peste 30 de volume de poezie, printre care: „Neliniştea purpurei”, „Fiinţa Tainei”, „Muntele şi iluzia”, „Curat şi nebiruit”, „Cu gîndul la metaforă”, „Metafore gîndite-n stil pentru cînd voi fi copil”, „Ceasul de apă”; „A te bucura în eroare”, „În apărarea poemului scurt”, „Agresiunea literei pe hîrtie”, „Essau”, „Între pereţi de plută sau Moartea după Doclin”, „Poeme dinaintea tăcerii”, „Urma paşilor în vale”, „Nisip, ape de odihnă”, „Carte din iarna mea”, „Pîrga”, „Sînge de vişin” etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În urmă cu câţiva ani, poetul ne mărturisea:

„Biblia ne spune că viaţa omului ţine până la şaptezeci de ani. Numai cei mai putrenici trec peste şaptezeci. (...) Am trecut prin multe încercări, dar văd că Domnezeu m-a lăsat pe Pământ, probabil pentru că mai am ceva de spus. Când nu voi mai avea nimic de spus, Dumnezeu poate să spună: „să-l ridicăm pe acest poet la Noi”. (...) Am trăit repede, dar nu pentru că aşa am vrut eu, ci pentru că aşa mi s-a dat. Eu, prin structura mea, mă grăbesc repede. Aşa sunt eu, trăiesc repede. Mie mi-a fost dat să trăiesc în două realităţi. Cea de la suprafaţă, în realitatea reală, în care stăm noi acum şi comunicăm şi în cea subterană, cum o numesc eu: realitatea irealităţii. Când cobor în subteranlele realităţii ireale, nu mai am nicio comunicare cu lumea reală”.

Anotimpuri

Octavian Doclin, din volumul „Sînge de vişin”, ed. Marineasa, Timişoara, 2015