Menu

Articol

Oraviţa, ecouri după festival: Secretul fericirii e acelaşi, la Reşiţa, Oraviţa sau Râmnicu Vâlcea!

Autor: 

Festivalul de Teatru de la Oraviţa 201/100 s-a încheiat, în aplauze şi ovaţii, chiar sub o ploaie de trandafiri (aruncaţi din sală şi de la balcoane de tinerii voluntari orăviţeni), confirmând interesul publicului faţă de această „aventură”, începută anul trecut, la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, sub coordonarea directorului de fesival, Ştefan Iordănescu. Anul trecut, la prima ediţie, festivalul orăviţean a stat sub semnul împlinirii a 200 de ani de la inaugurarea celui mai vechi teatru construit pe teritoriul actual al României, anul acesta a stat sub semnul Centenarului Unirii şi al teatrului contemporan. „Iar teatrul contemporan a stârnit interesul publicului tânăr!” Aceasta este părerea directorului executiv al Festivalului de Teatru de la Oraviţa, Mateea Marin.

„Am colaborat cu folos”

Mateea Marin a fost implicată şi anul trecut în organizarea festivalului, fiind coordonatorul voluntarilor şi responsabil cu promovarea, iar anul acesta atribuţiile ei s-au extins, participând la toate etapele de pregătire şi coordonare, din funcţia de director executiv. „Desigur, greul l-a dus şi anul acesta domnul Ştefan Iordănescu, dar, pot spune că am avut şi eu o participare consistentă şi, acum, după încheierea festivalului, apreciez că am colaborat bine şi cu folos”, ne-a spus, astăzi, Mateea Marin.

Secretul fericirii e acelaşi, la Reşiţa, Oraviţa sau Râmnicu Vâlcea!

„M-a bucurat faptul că au venit mulţi tineri la spectacolele din festival şi, când spun tineri, nu mă refer doar la entuziaşii noştri voluntari, care sunt tineri şi adolescenţi, ci la publicul cu vârsta de până în 30-35 de ani, care a fost prezent la toate spectacolele. Specific festivalului, anul acesta, a fost faptul că am venit cu teatru contemporan, şi acesta cred că a avut priză la public, în general, la publicul tânăr, în special. Publicul s-a regăsit în temele propuse, în problemele cu care s-au confruntat pesonajele, a râs şi a plâns cu personajele, mai ales a râs, fiindcă unele spectacole au fost satirice, de acidă ironie, cu mult umor. Regizorul Ştefan Iordănescu avea dreptate când a spus că la spectacolul „Secretul fericirii la Reşiţa” putem tăia numele oraşului Reşiţa şi să-l înlocuim cu Oraviţa sau cu oricare alt oraş din România de astăzi. Mesajul şi problemele ar fi aceleaşi. Orăviţenii s-au regăsit pe deplin în acest spectacol, la fel cum, sunt convinsă, s-ar regăsi orice spectator din Râmnicu Vâlcea. Problemele oraşului, ale oamenilor fiind aceleaşi, „secretul fericirii” fiind acelaşi! Spun asta, pentru că eu sunt din Râmnicu Vâlcea”, a afirmat Mateea Marin.

„Cred că va fi un festival de teatru contemporan!”

„În afară de succesul evident al spectacolului „Secretul fericirii la Reşiţa”, cu trupa din Reşiţa, în regia lui Ştefan Iordănescu, spectacolele prezentate de Godot Café Teatru din Bucureşti, „Happy end”, în regia lui Alexandru Bogdan, şi „Carpathian Garden”, regia, Radu Iacoban, cred că au fost cele mai apreciate de public. Au fost aplaudate, s-a vorbit despre ele, au prins la publicul tânăr. De altfel, nu cred că publicul orăviţean a mai avut ocazia să vadă acest gen de spectacole, inspirate din realitatea vie a societăţii de astăzi. Anul trecut, având în vedere faptul că s-au aniversat 200 de ani de teatru la Oraviţa, spectacolele au fost, să zic aşa, clasice. După felul cum a fost organizat anul acesta, după succesul obţinut, tind să cred că festivalul se va transforma într-un festival de teatru contemporan”, a mai precizat Mateea Marin.

Directorul executiv al festivalului a avut mai multe cuvinte de apreciere faţă de tinerii voluntari ai festivalului, care au muncit cu entuziasm la organizare, dar, pe lângă aceasta, au participat la un workshop coordonat de către Mădălina Ghiţescu-Petre, de la teatrul Merlin din Timişoara.

Powered by Jasper Roberts - Blog