Menu

Articol

Papa Benedict al XVI-lea, sărbătorit la Reşiţa

Autor: 

Papa Benedict al XVI-lea este sărbătorit la Reşiţa, la împlinirea a 90 de ani de viaţă. Papa Benedict al XVI-lea, născut în data de 16 aprilie 1927, în Martl am Inn / Germania, sub numele de Joseph Aloisus Ratzinger, va fi sărbătorit, astăzi, de la ora 16,  prin vernisarea a două expoziții la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul Reșița.

În cadrul întâlnirii va fi prezentată expoziția filatelică „Papa Benedict al XVI-lea“, cu exponate din colecția Erwin Josef Țigla și o miniexpoziție de cărți semnate de cel sărbătorit. Oaspetele expoziției va fi părintele canonic József Csaba Pál, arhidiacon al Banatului Montan.

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița va marca împlinirea celor 90 de ani printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată, aprobată de Poșta Română. Întreaga corespondență care va fi trimisă de la oficiul poștal Reșița 1 în ziua de 18 aprilie 2017, va fi obliterată cu această ștampilă.

Powered by Jasper Roberts - Blog