Fostul director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, Florin Ioan Rădulescu, a scăpat ușor, instanța Tribunalului Caraș-Severin condamnându-l la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Rădulescu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată și de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.
Potrivit rechizitorului întocmit de procurorul DNA: „În perioada 2009-2014, inculpatul Rădulescu Ion Florin, în calitate de director executiv în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit acte și a participat la luarea unor decizii prin care s-au obținut, în mod direct, beneficii patrimoniale în favoarea unei întreprinderi individuale şi a unei societăţi comerciale pe care inculpatul le controla în mod indirect, prin intermediul altor persoane (veniturile societăților revenind inculpatului).
Concret, inculpatul Rădulescu Ion Florin a aprobat raportul unei proceduri de licitație din care rezultă faptul că întreprinderea individuală respectivă a adjudecat circumscripțiile Caransebeș, Păltiniș și Sacu, în ceea ce privește activităţile sanitar veterinare şi a semnat, în calitatea sa de director executiv, un acord cadru încheiat între DSVSA Caraș Severin și întreprinderea respectivă, precum și contractele subsecvente la acest acord“.
De asemenea, în perioada 2011-2014, inculpatul a semnat ordonanțările de plată emise de DSVSA Caraș Severin și a avizat ca bun de plată facturile fiscale emise de cele două societăţi pe care le controla, în vederea încasării contravalorii acțiunilor sanitar veterinare de către cei doi operatori economici.
În perioada 2009-2014, inculpatul Rădulescu Ion Florin a efectuat operațiuni financiare sub forma retragerilor de numerar, transferurilor de numerar și a depunerilor de numerar/creditărilor, în numele și pe seama celor doi operatori economici aflați în relații contractuale cu DSVSA Caraș Severin, în domenii de activitate a căror coordonare și implementare o asigura acesta.
Mai mult, inculpatul Rădulescu Ion Florin a exercitat în fapt administrarea celor două societăţi, urmărind veniturile și cheltuielile acestora, ocupându-se de aprovizionarea cu materiale sanitar veterinare necesare desfășurării activității, dispunând cu privire la plata salariilor angajaților, plata taxelor și impozitelor la bugetul de stat, etc..
Soluția Tribunalului Caraș-Severin nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.