Menu

Articol

Pentru 30 de zile, judecătorul Nicușor Maldea scapă de arestul preventiv!

Nicușor Maldea

Instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a judecat contestația formulată de judecătorul de la Tribunalul Caraș-Severin, Nicușor Maldea, împotriva Încheierii, din 15 martie, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București și, prin urmare, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 1 aprilie până pe 30 aprilie, inclusiv. Aceeași soluție a fost pronunțată și în cazul inculpaților Ion I. Tudor și Călin-Nicolae Oancea.

În data de 15 octombrie 2015, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au început cercetările față de un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Din această rețea au făcut parte, între alții, lichidatorul judiciar Ion I. Tudor, judecătorul sindic Nicușor Maldea, Călin-Nicolae Oancea, precum și Casa de Insolvenţă BANAT SRL, TUDOR&ASOCIAŢII SPRL şi SC MASTER&RECOVERY SRL. În luna ianuarie a acestui an, cei trei au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv.

Conform actului de sesizare al instanţei, procurorii DIICOT au descoperit faptul că, începând cu anul 2009, inculpatul Ion I. Tudor, practician în insolvență, a inițiat constituirea unui grup infracțional cu scopul de a nu plăti obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului. DIICOT a reținut că: „Inițierea constituirii grupului a fost favorizată de faptul că împreună cu tatăl său, inculpatul Tudor M. Ion și sora sa, inculpata Berar Loredana-Ioana, dețineau calitatea de asociat sau/și administrator în mai multe societăți comerciale care aveau ca obiect de activitate prestări servicii (contabilitate, arhivare, recuperări creanțe, etc.) precum și aceea de asociat coordonator în cadrul unor societăți civile profesionale de reorganizare/lichidare a unor societăți comerciale  la care au fost declanșate procedurile de insolvență sau, ulterior, faliment“.

Pentru a putea să își atingă scopul urmărit, inculpatul Tudor I. Ion a urmărit atragerea unor persoane care dețineau calitatea de administrator ale unor societăți comerciale, cu scopul ca aceste entități juridice să fie utilizate fie pentru a emite facturile fictive care să justifice majorarea artificială a cheltuielilor și implicit deducerea de TVA, fie pentru a putea retrage sume importante de bani provenite din lichidarea unor societăți aflate în insolvență ori a bunurilor acestora valorificate către firmele din grup, așa fiind explicată existența firmelor unde calitatea de administrator aparține incupaților Brînda Cristinel și Oancea Călin-Nicolae”.

Potrivit DIICOT, inculpatul Tudor I. Ion avea interes să-l atragă de partea sa pe judecătorului sindic Nicușor Maldea în cauzele de pe rolul Tribunalului Caraș Severin, întrucât urmărea să înstrăineze bunuri ale debitorilor, în frauda intereselor creditorilor. Astfel, Nicuşor Maldea, din poziţia de judecător sindic, a fost implicat în activităţi frauduloase, în cazul falimentării SC DRUMURI ȘI PODURI SA Reșița, precum şi a SC CONSTRUCT CEMENT SRL Berzovia.

Powered by Jasper Roberts - Blog