Menu

Articol

Pentru grave nereguli, liberalii cer anularea alegerilor la Ciclova Română

Valeria Schelean-Șomfălean

Partidul Național Liberal, filiala Caraș-Severin, a depus o sesizare la Biroul Electoral Central prin care solicită anularea alegerilor și reluarea scrutinului la Ciclova Romană, atât pentru funcția de primar, consiliul local cât și pentru consiliul județean Caraș-Severin, pentru vicierea gravă a procesului electoral.

PNL Caraș-Severin a constatat nereguli grave în desfășurarea procesului electoral din Secția de votare nr. 200 din Circumscripția nr. 23 Ciclova Romană, unde legislația electorală a fost încălcată în repetate rânduri.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de copreședintele PNL Caraș-Severin, deputata Valeria Schelean-Șomfălean, în timpul desfășurării procesului de votare, președintele Biroului Electoral al secției de votare nr. 200 a fost surprins atunci când a înmânat unui alegător mai multe buletine de vot pentru alegerea primarului, iar după apelarea numărului de urgență 112 și intervenția organelor de poliție au fost anulate respectivele buletine de vot;

Liberalii susțin că, în timpul numărării voturilor și consemnării rezultatului alegerilor, s-au constatat o serie de neconcordanțe: un număr mai mare de voturi valabil exprimate decât cele atribuite competitorilor electorali, neconcordanțe cu privire la numarul de votanți, necorelări între numărul de buletine de vot din urmă, buletinele de vot anulate și buletinele de vot nefolosite și numărul de buletine de vot primite oficial la secția respectivă;

„La centralizarea rezultatului alegerilor au fost observate alterări/modificări ale proceselor verbale, aspect complet interzis de legea electorală. Atunci când au fost solicitate clarificări președintelui Biroului electoral al secției de votare nr. 200 asupra acestor modificări, candidatul la funcția de primar din partea ALDE, alături de fiul său, care nu avea dreptul legal să se afle în secție, au agresat reprezentantul PNL, moment în care a fost solicitată din nou prezența forțelor de ordine.

În acest context, PNL Caraș-Severin consideră că singura modalitate prin care poate fi cunoscută adevărata opțiune a alegătorilor din Ciclova Romană este reluarea alegerilor la nivelul întregii Circumscripții Locale“, se mai arată în comunicatul de presă al PNL Caraș-Severin.

Reamintim că în urma numărătorii finale pentru consiliul județean, PSD are 276 de voturi în plus față de PNL, ceea ce procentual înseamnă două zecimi.

Powered by Jasper Roberts - Blog