Menu

Articol

Pentru mărul lăudat, nu te duce la supermarket

Ieri am mâncat un măr. Unul care începuse să se strice în partea de jos, acolo unde primăvara îi „cresc mustăţile”. Mare brânză, câte mere nu se strică după atâtea luni de la cules şi de trambalat dintr-o parte într-alta? E adevărat, dar mărul cu pricina nu era unul cules din livada ţăranului, ci cumpărat de la un supermarket din municipiu, acolo unde totul e ca la expoziţiile cu care de Ziua Recoltei era întâmpinat Ceauşescu.

Pe de-o parte am fost dezamăgit că şi la capitaliştii adevăraţi găseşti aşa ceva, dat fiind legenda creată în jurul acestor fructe tratate cu tot felul de chimicale, însă, pe de altă parte curiozitate m-a împins să scobesc în locul acela stricat să văd ce vierme se ascundea în mărul ăla de un roşu ţipător şi de o strălucire pe care doar mâna pictorului o poate reda. Şi am scobit, şi iar am scobit, dar nici urmă de viermele vinovat. Cine ştie, l-o fi păpat vreo păsărică hămesită, mi-am zis în gândul meu.

La drept vorbind, aceste mere din supermarket-uri, aduse de la dracu’n praznic sunt tratate şi supratratate cu tot felul de produşi chimici, unii să le  dea culoare şi strălucire, altele să le întărească rezistenţa la boli şi dăunători ori să le prelungească durata de viaţă. Fără îndoială, producătorii şi comercianţii se gândesc în primul rând la bunăstarea lor economică. La banul care le intră în conturi şi mai puşin, sau deloc, la sănătatea lor. Desigur, nu fac tratamentul chimic de capul lor.

Există nişte reglementări în acest sens, dar asta nu înseamnă că este bine şi pentru sănătatea noastră. De pildă, merele, şi nu numai, sunt tratate cu ceară...comestibilă. În goana lor după profit,  producătorii folosesc ceară pe bază de hidrocarburi aromatice, care este dăunătoare pentru sănătate. Altfel spus, nu viermele din mărul sănătos dăunează grav sănătăţii, ci aceste hidrocarburi aromatice. Dar, cum să-l faci pe om să aleagă din două grămezi de mere pe cele coricove, puţin mai mari decât nuca, renunţând la cele rumene şi roşii la coajă, precum cele din care muşca cu nesaţ până şi Alba ca Zăpada?

Powered by Jasper Roberts - Blog