Menu

Articol

Premierea celor mai buni sportivi să nu se facă pe considerente de natură politică. Măcar în teorie!

Cătălin Hogea

În cadrul unei întâlniri cu presa care a avut-o în data de 12 ianuarie, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Cătălin Hogea, a remarcat faptul că de la un an la altul, în Caraș-Severin sunt tot mai puțini sportivi cu rezultate valoroase, iar numărul ramurilor sportive reprezentative este în descreștere. Prin comparație, Hogea a spus că în topul alcătuit pe anul 2016 sunt 12 sportivi, și trei sporturi reprezentative, față de 17 sportivi, respective cinci ramuri câte au fost prezente în 2015.

Cătălin Hogea a mărturisit că sportivii evidențiați în urma consultărilor cu directorii cluburilor sportive din județ vor fi premiați în cadrul unei festivități, a cărei dată va fi stabilită ulterior.

În privința recompenselor materiale, directorul DJST s-a ferit să spună ceva concret și a lăsat să se înțeleagă doar că: „Noi am depus proiecte şi la Primăria Reşiţa, şi la Consiliul Judeţean. Am întocmit un buget estimativ cu ceea ce am dori noi să-i premiem. Nu vorbesc despre sume, dar, dacă ni s-ar aproba banii din ambele părţi, cu siguranţă vor fi foarte mulţumiţi. Sper să nu se ţină seama de factorul politic. Anul trecut ne-a ajutat doar Primăria Reşiţa, sper să nu se dezică nici acum, cu atât mai mult cu cât avem un antrenor viceprimar. Sper că şi Consiliul Judeţean va răspunde solicitării, pentru că sportivii merită, şi ar fi păcat ca şi aceşti sportivi, care încă mai concurează pentru Reşiţa, să plece la alte grupări, iar la anul să-i vedem că puncteză pentru Steaua sau alte cluburi mari”.

Powered by Jasper Roberts - Blog