Menu

echipe

Stare de criză la nivelul E-Distribuţie Banat, din cauza iernii grele

Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod portocaliu şi galben de ninsori,  viscol în rafale de vânt puternic), au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie Banat. Printre cauzele care au dus la această situație se numără copaci rupți sub greutatea zăpezii depuse, izolatori sparți, conductoare contorsionate.

Reșița găzduiește faza finală la fotbal a Campionatului Național Unificat în 7

CSM Şcolar Reşiţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin organizează începând de astăzi și până în data de 31 mai, la Reșița, faza finală a Campionatului Național Unificat în 7, pe terenul sintetic al CSM Școlar, din Valea Domanului.

Luni a fost ziua de sosire a echipelor participante, iar  meciurile se vor desfășura marți între orele 9:30 – 18:00, urmând ca miercuri, 31 mai,  sa aibă loc semifinalele și finalele între orele 9:00–12:00.

Premierea celor mai buni sportivi să nu se facă pe considerente de natură politică. Măcar în teorie!

Cătălin Hogea

În cadrul unei întâlniri cu presa care a avut-o în data de 12 ianuarie, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Cătălin Hogea, a remarcat faptul că de la un an la altul, în Caraș-Severin sunt tot mai puțini sportivi cu rezultate valoroase, iar numărul ramurilor sportive reprezentative este în descreștere. Prin comparație, Hogea a spus că în topul alcătuit pe anul 2016 sunt 12 sportivi, și trei sporturi reprezentative, față de 17 sportivi, respective cinci ramuri câte au fost prezente în 2015.

Un podium plin cu cei mai buni sportivi ai judeţului

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin a dat publicității clasamentele celor mai buni sportivi și echipe  pe anul 2016, din Caraș-Severin. Participanți la JO de la Rio, atleții Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, împreună cu luptătoarea Diana Franț, au ocupat locul I, o noutate pentru astfel de topuri. Premierea celor mai buni sportivi va fi organizată la o dată ce se va stabili ulterior.

TOP SPORTIVI, SPORTURI OLIMPICE

1.  Narcis Mihăilă – CSM Universitatea Reșița  -  atletism

- Calificare la JO 2016

Începe „Cupa Satelor Croate”, la Lupac şi Clocotici

„Cupa Satelor Croate” se va desfăşura în perioada 21—22 august 2015, la iniţiativa primăriei Lupac, a Consiliului Local Lupac şi a Uniunii Democratice a Croaţilor din România. La competiţie vor participa şase echipe reprezentative ale Bazinului Croat: Voinţa Lupac, Croaţia Clocotici, Recolta Rafnic, Partizan Nermed, şi  două  echipe dcare vor reprezenta  Caraşova, respectiv  Vodnic.

Cele şase echipe vor fi împărţite pe două grupe şi vor disputa primul tur după formula campionat fiecare cu fiecare. Din grupă se vor califica primele două clasate, în semifinala competiţiei.

Powered by Jasper Roberts - Blog