Menu

Articol

Primarul Felix Borcean nu mai vrea tam-tam în Consiliul local!

Autor: 

În şedinţa Consiliului Local Caransebeş de marţi, 30 ianuarie, aproape o oră s-a discutat pe marginea aprobării Regulamentului de funcţionare a sistemului de taxare a staţionării şi parcării autovehiculelor pe raza municipiului. De fapt, subiectul a fost repus pe tapet după ce, în şedinţa din 29 decembrie 2017, el a fost respins, neîntrunind voturile necesare, discuţii în jurul acestui punct sensibil având loc şi în şedinţa din 8 ianuarie, chiar dacă el nu a fost pe ordinea de zi.

Primul aspect contestat de liderul grupului PSD, Florin Bogdea, a fost cel referitor la tariful de 2 lei/oră prevăzut de noul act normativ votat în unanimitate în luna iulie a anului trecut, deoarece, a spus el, la Reşiţa, de exemplu, un loc de parcare costă 1,5 lei/oră, acelaşi tarif fiind propus şi pentru Parcul Teiuş, unde, acum, cei care doresc să parcheze acolo scot din buzunar 10 lei. În plus, amendamentele propuse de Florin Bogdea au mai vizat gratuitate sau un tarif simbolic pentru parcare, pe timp de cinci ani, în cazul cetăţenilor din zona Halici ale căror garaje au fost demolate, acces liber la hidranţi, iar maşinile să nu blocheze rampele de acces spre magazine, referindu-se la cele din cartierul Pipirig.

Primarul Felix Borcean a propus o soluţie de compromis, avansând suma de 180 de lei pe an pentru parcarea de reşedinţă din zona Halici, în loc de 240, cât era prevăzut în regulament, sumă cu care cetăţenii fuseseră de acord, în urma discuţiilor purtate cu edilul-şef.

Au urmat negocieri, Florin Bogdea spunând că social-democraţii sunt de acord cu amendamentul propus de primar, de 180 de lei/an, dacă şi liberalii acceptă tariful de 1,5 lei/oră şi gratuitate pentru cei ale căror garaje au fost demolate. Felix Borcean a mai venit cu propunerea să reducă la jumătate, respectiv la 5 lei, tariful pentru parcarea din Parcul Teiuş, dar să rămână 2 lei/oră în restul oraşului.

La vot, grupul PSD s-a abţinut când a fost vorba de aprobarea amendamentelor aduse de Felix Borcean, liberalii procedând identic în cazul amendamentelor propuse de Florin Bogdea, aşa că, pentru a doua oară, proiectul de hotărâre a fost respins.

„Fiind o problemă care ţine de domeniul public, unde e necesară o majoritate de două treimi, consilierii PSD au considerat de cuviinţă să-şi arate forţa de grup. Am venit cu o soluţie de mediere şi le-am propus ca în şedinţa de săptămâna viitoare, care va fi una extraordinară, să punem pe ordinea de zi din nou acest proiect, fără a mai face tam-tam în plenul Consiliului local, să-l discutăm înainte, prieteneşte, bărbăteşte, între consilieri, şi să ajungem la o soluţie de compromis, adoptată unanim de Consiliul local. Şi vă promit că săptămâna viitoare aşa va fi!”, a spus, după şedinţă, primarul Felix Borcean.

Edilul-şef a mai precizat că, dacă propunerea social-democraţilor privind acordarea de facilităţi celor care au avut „de suferit” de pe urma demolării garajelor se înscrie în cadrul legal, el nu are nimic de obiectat, însă acestea să fie doar pe termen limitat.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog