Menu

Articol

Primarul Scorobete, repus pe funcţie la Zăvoi, printr-o sentinţă judecătorească

Ion Scorobete

Răsturnare spectaculoasă în cazul primarului din Zăvoi. Până ieri, Ion Scorobete era considerat „un fost primar“ după ce, în decembrie 2015, prefectul de atunci, Nicolae Ciobanu, semna ordinul de încetare a mandatului înainte de termen. De ieri, Ion Scorobete a fost repus pe funcția de primar printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Caraș-Severin.

Pe când era viceprimar al comunei Zăvoi, Scorobete a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. După mai multe tergiversări, prefectul Ciobanu a semnat Ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, locul său fiind ocupat de liberalul Doru Cârdei. Fostul primar nu s-a împăcat cu gândul că a pierdut în acest fel scaunul și a dat în judecată Prefectura Caraș-Severin. Cu două săptămâni înainte de alegerile locale, Tribunalul Caraș-Severin, secția Contencios Administrativ, a anulat Ordinul prefectului din decembrie 2015, sentința fiind una definitivă.

Nemulțumiți de sentința instanței, un număr de opt consilieri locali au emis un protest prefectului Florența Albu.

„Consiliul Local Zăvoi, întrunit în ședință extraordinară în data de 19.05.2016, analizând soluția Tribunalului Caraș-Severin la Dosarul 7/115/2016 apărută pe portalul instanțelor, vă facem cunoscut faptul că nu suntem de Acord cu preluarea funcției de primar al comunei Zăvoi de către dl. Ion Scorobete, deoarece acesta are o sentință definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i se interzice dreptul de a ocupa o funcție publică, iar decizia ÎCCJ cu nr. 18 din 08.06.2015 întărește această sentință.

Suntem surprinși de decizia Tribunalului Caraș-Severin din data de 18.05.2016 și vă solicităm să luați măsuri urgente.

Menționăm că această petiție va fi trimisă și Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin“, se arată în protestul înaintat Prefecturii Caraș-Severin.

Florența Albu ne-a mărturisit că, atâta timp cât sentința instanței este definitivă, nu se mai poate face nimic.  

Powered by Jasper Roberts - Blog