Menu

petiție

Voluntarii USR au reuşit să strângă peste 5.000 de semnături în Caraş-Severin

Inițiativa cetățenească #FărăPenali a demarat în Caraș-Severin în luna aprilie 2018. Numărul voluntarilor nu a fost unul mare la începutul acestei campanii, dar pe parcurs s-au adunat zeci de persoane. „Cu timpul, oamenii au auzit de inițiativă și au început să ia atitudine. Românii din județul nostru și din diaspora, Spania, Austria sau chiar Thailanda, ne-au trimis liste semnate și încurajări”, spune Anca Roşnoveanu, membră a USR Caraş-Severin.

Senatorul Ion Marcel Vela luptă pentru protejarea peştilor din Timiş

Senatorul de Caraş-Severin, Ion Marcel Vela, a semnat, aseară, o petiţie de protejare a faunei acvatice din râul Timiş, petiţia fiind cuprinsă în campania iniţiată de caransebeşeanul Răzvan Dragoş Cristescu. În fapt, campania propune demolarea unui stăvilar de pe râul Timiş, stăvilar care „reprezintă un dezastru pentru fauna acvatică a râului”. Senatorul Vela a semnat şi a distribuit petiţia pe pagina sa de FB, îndemnând şi alţi cetăţeni să o semneze.

Primarul Scorobete, repus pe funcţie la Zăvoi, printr-o sentinţă judecătorească

Ion Scorobete

Răsturnare spectaculoasă în cazul primarului din Zăvoi. Până ieri, Ion Scorobete era considerat „un fost primar“ după ce, în decembrie 2015, prefectul de atunci, Nicolae Ciobanu, semna ordinul de încetare a mandatului înainte de termen. De ieri, Ion Scorobete a fost repus pe funcția de primar printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Caraș-Severin.

Petiție în Valea Carașului, în semn de protest fața de starea deplorabilă a DN 57

Sătui de minciunile celor de la Compania Națională a Drumurilor Naționale, primarii din Valea Carașului vor demara o campanie de strângeri de semnături cu scopul de a sensibiliza conducerea Ministerului Transporturilor, față de starea deplorabilă a DN 57, Orșova – Moldova Nouă – Oravița – Moravița. Inițiatorul demersului este Dumitru Ursu, primarul Oraviței.

Powered by Jasper Roberts - Blog