Menu

Articol

Program pentru uitare

Vara anului de graţie 2015 stă sub semnul secetei şi al războiului. Nici războiul nu e departe, e la graniţele Turciei, dar seceta e aici şi ne-a cotropit deja. Părinţii şi bunicii îmi spuneau că, din vremuri imemoriale, seceta e cel mai mare duşman natural al omului. Dacă sunt ploi şi inundaţii, tot se fac recolte pe locurile mai înalte, dar dacă e secetă, aceasta pârjoleşte totul.

Nicolae Ceauşescu, zis Tiranul, sigur aflase şi el acelaşi lucru de la oltenii mai bătrâni din satul natal Scorniceşti şi, dincolo de învăţăturile şi practicile marxist-leniniste, şi-a dovedit instinctul sănătos în privinţa secetei; a dezvoltat un program naţional de irigaţii. Sistemul nu a fost făcut la „standarde europene”, dar era bun, practic, util. Nu mai reiau povestea cu apucăturile primitive ale ţăranilor noştri, înfrăţiţi cu clasa muncitoare şi cu şefii lor administrativi şi politici, care au găsit de cuviinţă să demoleze tot ce se poate demola, ca să ducă acasă în curte, în balcon, ori să vândă la bucată în Ungaria, Serbia sau Turcia. Ci doar semnalez că, după revoluţie, conducerile succesive de la ocârmuirea ţării nici n-au vorbit despre vreun program naţional de irigaţii, dar să acţioneze cumva! Să nu mi se spună că nu e posibil fiindcă terenurile agricole sunt private. Şi locuinţele sunt private şi există programe pentru locuinţe. Şi autoturismele sunt private, dar există programe pentru autoturisme.

Sigur, nici autostrăzi nu s-au făcut, dar cel puţin există un plan de construcţie până în 2020, şi după. Numai de ne-am ţine de el! Dar chiar dacă s-ar umple ţara de autostrăzi, nu văd la ce ar folosi o reţea bună de drumuri într-un ţinut uscat de secetă, deşertificat. Bine, bine, am înţeles, în loc de lanuri şi livezi, avem supermarketuri care ne dau cereale, legume şi fructe. Şi carne. Dar acestea sunt alimente care dacă nu sunt toxice, atunci cel puţin sunt fără gust şi vitamine. Sunt alimentele pe care le mănâncă Europa de aproape 50 de ani. Cu alimentele astea s-a îmbolnăvit Europa de Alzheimer şi de alte boli degenerative. Asta ne aşteaptă! O fi şi ăsta un proiect. Fiindcă dacă ai demenţă sau Alzheimer, oricât de rău ar fi, nu ştii că e rău!

Powered by Jasper Roberts - Blog