Menu

Articol

Protest palid la Reşiţa. Ovidiu Anca: „Reşiţenii nu au ieşit de frică!”

Aproximativ 10 persoane s-au adunat, în această seară, în centrul civic al Reşiţei, în locul în care au fost aprinse lumânări în memoria victimelor incendiului de la clubul bucureştean Colectiv. Cei prezenţi la „protestul tăcut” au venit cu steaguri şi eşarfe tricolore şi au spus că sunt solidari cu zecile de mii de protestatari din marile oraşe ale ţării care cer o schimbare a clasei politice şi o schimbare de mentalitate a autorităţilor statului şi, până la urmă, a întregii societăţi infectate de microbul corupţiei.

Unul dintre protestatarii tineri, care purta pe umăr un steag tricolor, Ovidiu Anca, ne-a declarat:

„Protestăm împotriva a ceea ce se petrece în ţara asta. Protestăm împotriva clasei politice. Nu că vreau să vină PNL-ul sau UNPR-ul. Nu! Trebuie schimbat şi trebuie să acţionăm noi, tinerii. Dacă nu facem ceva, nimic nu se va întâmpla. Noi n-am făcut nimic, dar plecăm din ţară! N-am făcut, până acum, absolut nimic sau, din punctul meu de vedere, foarte slab... Nu ne-am mişcat, tinerii, nu ne-am unit forţele. Eu nu cred în atitudinea aia că suntem prea mici ca să schimbăm ceva. E fals! Dacă se vrea cu adevărat, se poate schimba. Noi nu avem o clasă politică adevărată. Ce politică e asta?! Cei care au încercat dintre tineri să facă politică, au intrat în acelaşi sistem corupt. Au intrat „băieţii” care trebuiau să se bage! Nu e suficient că a demisionat Guvernul! Sper că protestele vor lua amploare şi cei care conduc destinele ţării să-şi dea seama că lumea nu e chiar aşa de adormită cum au crezut ei... Şi cred în continuare. În Reşiţa atitudine nu prea există, pentru că Reşiţa este un oraş de pupin...rişti, de obedienţi sau de fricoşi. Cred că este şi acea temă de dinainte de ’90, din perioada comuniştilor. Acea frică ne-a urmărit şi până în momentul de faţă. Mulţi zic „lasă că-i bine şi aşa rău, nu te lua cu şefu, că te dă afară”. Ar trebui să încetăm să mai fim umili şi să luptăm pentru drepturile noastre şi să nu ne fie teamă. Eu cred că din cauza fricii noi nu evoluăm”.

Preşedintele PNŢCD Caraş-Severin, Dan Sârbu, ne-a declarat:

„Am fost chemat de către unul dintre bunii mei prieteni şi am venit să facem un fel de protest mut, care, în opinia mea, trebuie îndreptat împotriva diletantismului celor care ne conduc de 25 de ani încoace”.

Referitor la declaraţia preşedintelui PNŢCD, Aurelian Pavelescu, care a afirmat că nu ar fi trebuit declarate zilele de doliu din cauză că tinerii care au murit erau exhibiţionişti, drogaţi, dezaxaţi şi că toţi aceia ca ei fac parte dintr-o generaţie pierdută, preşedintele PNŢCD Caraş-Severin, Dan Sârbu, a spus:

„În cele din urmă mi se pare că poate fi definită ca o declaraţie nefericită, pentru că, dintr-o declaraţie care se dorea antiguvernamentală, a devenit o declaraţie împotriva tineretului, greşind foarte mult în catalogarea întregului tineret din România drept un tineret de satanişti, definind întregul public al muzicii rock ca fiind împotriva regulilor unei societăţi normale. El, de altfel, chiar regretă ce a spus în declaraţia de pe Facebook spunând chiar el, la câteva ore după aceea, că a făcut o gafă monumentală şi se gândeşte cum să o repare”.

După ce protestatarii au socializat o vreme cu jurnaliştii, care erau cam la fel de mulţi ca participanţii la protest, grupurile s-au fărâmiţat şi lumea s-a retras în faţa televizoarelor.

PS - Am scris „aproximativ 10 persoane" nu pentru că ar fi fost greu de numărat, ci pentru faptul că unii mai veneau, alţii mai plecau...

Powered by Jasper Roberts - Blog