Articol

Disputele din politica românească au atins o cotă inimaginabilă în urmă cu 10-15 ani. Era să zic, ca mai sus de atât nu mai au unde să se ducă, dar m-am gândit că, la câtă răutate există în spaţiul public al politicii, orice este posibil. Dovadă sunt scandalurile la care asistăm seară de seară, în calitate de telespectatori. La început se mârâie, apoi se latră ore în şir, pentru ca, finalul să devină unul sfâşietor, ca în luptele cu câini.

Există o încrâncenare, aproape primitivă, şi o ură viscerală faţă de adversarii politici, o dezlănţuire demenţială, unii împotriva celorlalţi, generată de interese personale ori de grup, de frustrări şi neputinţă, de orgolii şi dispreţ. Zicala cu capra vecinului e istorie, moartea ei nu le mai dă satisfacţii unora. Vor mai mult, tot mai mult. E un război total, al românilor împotriva românilor, în anul Centenarului. Un război în care ruşinea şi decenţa, bunul simţ şi respectul de sine şi de momentul glorios al istoriei noastre nu îşi găsesc locul.

Dacă până nu de multe disputele se dădeau între adversarii politici – PNL şi USR vs PSD şi ALDE, de la o vreme ele s-au mutat în interiorul aceluiaşi partid, semn că interesele sunt cu mult mai mari decât am crezut. De exemplu, în PSD unii vor capul lui Dragnea. Nu toţi, ce-i drept, cei mai înverşunaţi şi mai sătui de  de dictatura preşedintelui. E un război cu gloanţe oarbe în care verbul a fi se conjugă în funcţie de ambiţii şi orgolii. Staţi liniştiţi, nu doar în PSD sunt probleme, ci şi în PNL. Şi nu doar la vârful formaţiunii condusă de Ludovic Orban, pe care mulţi îl vor plecat, ci şi în teritoriu.

Dincolo de aceste dispute, stă adevărul crunt: în niciuna dintre variantele de mai sus, alegătorul nu contează. El este doar o masă de manevră în timpul campaniilor electorale şi nimic mai mult. Care răspunde disciplinat, în marea lui parte, la chemările neruşinaţilor care ne conduc destinele.