Articol

Anul 2017 e ca şi încheiat, de câteva zile am sesizat că s-a vorbit despre el ca despre „anul care a trecut" sau, chiar, „anul trecut". Aşadar, suntem suspendaţi undeva între trecut şi viitor, fiindcă anul 2017 este deja trecut în istorie, iar anul 2018 ne aşteaptă cu necunoscutele lui, deoarece oricât ne-am face noi planuri elaborate şi bugete consolidate, surprizele tot nu ne ocolesc. Surprize plăcute, neplăcute, bucurii, drame, tragedii, împliniri şi dezamăgiri, toate întâmplările care ne alcătuiesc viaţa. Despre anul viitor nu putem spune mare lucru, doar, că, oricât de amărâţi, prăpădiţi, deprimaţi, necăjiţi, pesimişti, am fi, îl aşteptăm plini de speranţe. Despre anul trecut...

Despre anul trecut, putem spune multe. Putem spune multe, dar, nu prea mai avem timp. Şi, care ar fi rostul? Dacă am sta să analizăm tot ce s-a întâmplat anul trecut, nu ne-ar ajunge o viaţă! Aşadar, îl expediem în câteva frânturi, înainte de a ridica paharul cu şampanie şi a privi artificiile pe cerul Anului Nou.

Retrospectiva personal-sentimentală nu o fac acum, pe de o parte fiindcă ar fi prea lungă, pe de altă parte, probabil că nu vă interesează. Mă refer, pe scurt, la o retrospectivă public-sentimentală, adică la nişte chestii de interes public pe care le-am recepţionat la modul personal. 

În ceea ce priveşte Reşiţa, am fost cu toţii, cred, marcaţi de discuţiile despre reintroducerea tramvaiului în oraş. Discuţii şi controverse. Primarul şi o mare parte din populaţie sunt de partea tramvaiului, o altă parte a reşiţenilor este contra. Argumente există şi de o parte şi de cealaltă, dar voinţa şi încăpăţânarea primarului au fost determinante. Proiectul merge mai departe şi „tramvaiul lui Nelu Popa" se pregăteşte să fie pus pe şine. Un proiect mare, care va bulversa oraşul vreo doi ani, dar, dacă Reşiţa îşi va opri declinul şi va începe să crească va fi OK. Pe de altă parte, chiar tramvaiul ar fi un element care va contribui la creştera oraşului. Aceasta, în varianta optimistă. Vom trăi şi vom vedea! S-au mai reparat ceva şosele, ceva străzi, dar, şoferii continuă să se plângă de faptul că se încurcă în liniile de tramvai, ieşite din asfalt. Au fost în Reşiţa şi multe accidente, multe în zona Triaj, supranumită „curba morţii". Probabil, în lipsa altei soluţii, acolo ar trebui instalat un radar permanent. 

Un alt subiect de discuţii intense a fost aleea cu platani. Dar, aleea s-a făcut şi arată bine. Urmeză continuarea aleii, pe malul Bârzavei, până dincolo de zona Mociur. Au fost dezbătute şi viitoarele supermarketuri, despre care reşiţenii par a avea o părere proastă, dar se îmbulzesc în ele la cumpărărturi. La fel a fost şi cu noua staţie de caarburanţi din Triaj. Parcul Industrial de pe Valea Ţerovei s-a îmbogăţit cu o nouă hală industrială de automotive, care cam suferă de lipsă de mână de lucru. De fapt, aceasta este o nouă caracteristică a Reşiţei, una la care mulţi nu se aşteptau în trecut, lipsa forţei de muncă! 

Din perspectivă sportivă, în 2017, Reşiţa a încercat să reînvie fotbalul şi handbalul. Ceva s-a făcut, dar sub aşteptări. Rezultatele au venit tot din zona atletismului şi luptelor, sporturi frumoase, dar cu mai puţin lipici la marele public. Din perspectivă culturală, dansurile populare au avut mare succes, mai ales când au fost pe gratis. Pictorii se chinuie cu o galerie de artă în faliment, scriitorii n-au primit niciun leu de la bugetul public, nici măcar pentru o carte. Teatrul reşiţean a avut cam aceeaşi 200 de spectatori fideli, iar Casa de Cultură se zbate în agonie, fără să atragă atenţia administraţiei publice. 

Cu siguranţă au fost mult mai multe lucruri făcute, şi nefăcute, în 2017, la Reşiţa, dar, cam acestea au fost reţinute de memoria mea sentimentală. Primarul Nelu Popa a tot vrut să ne atragă atenţia cu economiile făcute la buget, cu faptul că a scăzut gradul de îndatorare al oraşului, dar, să fim sinceri, acestea nu prea impresionează populaţia. Oamenii vor fapte, nu calcule şi abstracţiuni. Deocamdată, atât despre Reşiţa. Ne auzim la anul, când vom vorbi şi despre judeţ. La mulţi ani!