Menu

Articol

Reşiţenii au răspuns exemplar la chemarea „Hrană pentru...Suflet!”

Zeci de reşiţeni s-au mobilizat prompt în această dimineaţă la o acţiune cetăţenească promovată exclusiv pe Facebook. Aceasta după ce, de câteva zile pe reţeaua de socializare circulă mesajul: „Ştiu că iubiţi animalele, doar că în goana asta nebună, numită viaţă, nu mai apucați să vă ascultați inima. Vreţi să faceţi o faptă bună? Cu minimul de cheltuială şi efort ? Aduceți o conservă, o punguţă cu bobiţe sau un sac de 10 kg dacă puteti, pentru cățeii amărâţi ce stau în cuşti fără o mângâiere. Vine frigul și au nevoie măcar de hrană.  Am prieteni şi contez pe ei”.

Un mesaj simplu, dar care a prins repede în dimineaţa aceasta de duminică, 21 octombrie. Şi nu doar la prietenii iniţiatorilor. Dovadă că, la doar o oră şi jumătate de la începutul acţiunii „Hrană pentru...Suflet”, reşiţenii donaseră deja zeci de saci cu hrană uscată şi conserve pentru câinii din padocul public, însumând sute de kilograme de mâncare. Oamenii au venit însoţiţi şi de copii, dar şi de câinii de companie. Acţiunea are loc la intrarea în Parcul Tricolorului, dinspre Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. E adevărat, nu este mult, dar fiecare kilogram de hrană contează pentru cei aproape 300 de câini din padocul reşiţean.

Unul dintre iniţiatorii acţiunii, Cristina Chivu, mare iubitoare de animale, ne-a mărturisit: „Evenimentul de astăzi e organizat de mine şi de un grup de prieteni, impresionaţi de filmuleţele cu câini, postate pe reţelele de socializare. Ideea a fost de a strânge hrană şi de a le face o bucurie acestor câini fără stăpâni. Vom repeta pe viitor acest gest şi sperăm ca să implicăm şi pe alţi prieteni, dar nu numai, chiar şi oameni de afaceri, în acest demers.”

Evenimentul de astăzi va continua până la ora 18,30.

Powered by Jasper Roberts - Blog