Articol

Pentru sfîrșitul de săptămână, în București este anunțat un protest împotriva creșterilor salariale din sistemul bugetar. Când am citit știrea, nu mi-a venit să cred. Un om normal nu își poate imagina cum e să fii revoltat de faptul că îți crește salariul. Aș fi înțeles dacă protestul s-ar fi referit la refuzul guvernanţilor să-l majoreze oei la decizia acestora de a-l tăia, așa cum s-a mai întâmplat. Dar ca să ieși în stradă să-ți arăți indignarea că cineva îți dă ceva ca să-ți fie mai bine, e prea de tot. Asta înseamnă că în România nici măcar protestele nu mai sunt ce-au fost odată.

Este posibil ca un astfel de protest să fie unic nu doar în Peninsula Balcanică și Europa, ci și în lume. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în Burkina Faso ori în oricare altă parte a globului, aș fi zis cât de dobitoc trebuie să fii, să nu te bucuri că guvernul iți dă bani mai mulți. Sigur, cei care au anunțat că vor ieși duminică în stradă nu sunt bugetari și nici nu fac parte din categoria celor care nu pot să doarmă noaptea de grija țării. Nu mă interesează ce urmăresc și pe cine reprezintă. La urma-urmei, interesul poartă fesul, mai ales când te afli în opoziție politică. Numai că, prin ceea ce fac, acei cetățeni decredibilizează esența protestelor care au scos în stradă sute de mii de oameni.

La prima vedere, anunțatul protest e ca în zicala cu capra vecinului. De ce a lui să se îmbuibe și să se bucure de loc cu verdeață, lăstăriș și alte bunătăți, iar a lor să zacă neluată în seamă.  Oamenii ăia care vor ieși în stradă, nici nu mai contează că vor fi mulți sau puțini, vor cu tot dinandinsul să intre în legendă. Una a absurdului, dar care ne arată de ce suntem uneori în stare atunci când am epuizat întregul repertoriu nemulțumirilor de stradă.

Aștept cu nerăbdare să văd cum va decurge acest protest, cu speranța că, odată și odată ne vom trezi și noi din prostia în care ne-am scufundat singuri.