Articol

Dan Dungaciu, preşedintele Institutului de Ştiinte Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Romane (ISPRI) şi al Fundaţiei Universitare a Marii Negre (FUMN), explică ce este războiul hybrid, cazul Ukrainei fiind unui „de manual”, spune Dan Dungaciu, într-un interviu realizat de Camelia Badea pentru Ziare.com şi publicat chiar pe pagina oficială a Fundaţiei Universitare a Mării Negre, instituţie aflată sub egida Academiei Române. Interviul reputatului analist vorbeşte şi de România. Este România o ţintă? „Nu cred în ipoteza unei agresiuni militare clasice împotriva României, dar ideea unui război hibrid – prin terţi, nu neapărat prin Rusia nemijlocit, care nu are o minoritate de asalt aici – nu e neplauzibilă”, spune Dan Dungaciu. „Războiul hibrid este agresiunea care, ca o ciupercă, creşte pe un mediu deja carent pe care, treptat, îl ia în posesie. Doar că sămînţa e aruncată din exterior”.

După majoritatea analiştilor militari, „războiul modern” va fi diferit de ceea ce omenirea a trăit pînă în zilele noastre. Cu certitudine, acesta va reprezenta tot o „continuare a politicii prin alte mijloace”, a să citez din Carl von Clausewitz, o diversitate de acţiuni caracterizate de violenţă, planificate, organizate, conduse şi executate, de factorul uman în competiţia sa continuă pentru resurse limitate.

Dacă ne uităm la ce se întîmplă la nivel global, la progresul foarte rapid al tehnologiei informaţiei, pot spune că „războiul modern” va fi mai puţin o confruntare directă, convenţională, între forţele armate aparţinînd unor actori statali, ci se va materializa în operaţii pentru gestionarea crizelor şi rezolvarea conflictelor care, cel mai probabil, vor presupune folosirea unor capabilităţi asimetrice pentru executarea unor acţiuni hibride, gruparea şi regruparea lumii în alianţe, coaliţii şi parteneriate, precum şi folosirea intensă a conceptului de asistenţă militară şi/ sau executarea unor acţiuni neconvenţionale.

Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

- distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

- crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;

- acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

- îndatorarea excesivă a ţării;

Un astfel de conflict hibrid, nedeclarat, care urmăreşte să atingă obiective strategice fără a încălca normele de drept internaţional, exploatează vulnerabilităţile actorului statal supus agresiunii într-o aşa numită „zonă gri”, aflată la intersecţia dintre starea de pace, criză şi război. Aceste vulnerabilităţi pot fi determinate de lipsa unor politici adecvate, de prevederi legislative imperfecte, lipsa de cooperare şi coordonare între instituţii.

Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat perceput ca avînd o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sînt, astăzi, mai vulnerabile ca oricînd. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent.

Astfel de ameninţări hibride care urmăresc să exploateze vulnerabilităţile unui actor statal, de instituţii slab pregătite şi corupte, sau referitoare la tensiunile etnice existente într-un stat ţintă nu sînt noi. Astăzi, ele se pot materializa, printre altele, în acţiuni de spionaj, atacuri cibernetice, acţiuni teroriste, propagandă/ agresiune informaţională, sabotaje diverse neasumate, cu folosirea „omuleţilor verzi”, sau bande de cartier, suporteri, huligani, radicalizaţi.

Presa joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul ei este şi mai semnificativ. În sociologie există o teorie despre efectele mass-media în termeni de „injectie”: cum se constată o problemă (o „boală”), se injectează o campanie media şi opiniile cetăţenilor sînt modificate radical”.

Potrivit Donei Tudor, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare . Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.

O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) - această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent?