Menu

Articol

Romeo Dumitrescu a „survolat” aeroportul din Caransebeş şi alte terenuri judeţene

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Traian Dumitrescu, a efectuat, astăzi, o vizită la Caransebeș și la Turnu Ruieni. La Caransebeș obiectivul vizat l-a reprezentat aeroportul concesionat, în parte, către SC „Aeroportul Caransebeș” S.A. Reamintim că administrarea Aeroportului din Caransebeş de către SC „Aeroportul Caransebeș” S.A. este pusă în discuţie deoarece Consiliul Judeţean Caraş-Severin a declanşat procedura rezilierii judiciare a contractului de concesiune cu firma administrată de Axente Obrejan – Arabela, pe motivul nerespectării unor prevederi contractuale.

În spațiul Aeroport Caransebeș funcționează și Unitatea Specială de Aviație Caransebeș, iar deplasarea de astăzi a oferit și prilejul unei întâlniri a preşedintelui Consiliului Judeţean cu comandantul unității, se arată în comunicatul transmis de CJ Caraş-Severin.

Conform comunicatului: „La Turnu Ruieni, întâlnirea cu primarul Petru Hrambașa și secretarul Afilon Ursulescu a avut drept subiect situația unor terenuri ale instituției județene de pe raza comunei”.

Vizita de lucru de astăzi continuă seria deplasărilor în teren a preşedintelui Romeo Dumitrescu, iniţiată pentru a verifica starea judeţului, precum şi unele probleme punctuale. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, cu echipa de specialişti, au evaluat starea DJ 582 Slatina Timiș – Văliug,

 

Powered by Jasper Roberts - Blog